joi, 26 iunie 2008

Decreţeii

(născuţi la comandă)

Un film despre o parte a trecutului care nu cu mult timp era o realitate a societăţii în care trăiam. Filmul este o incursiune în timp în perioada 1965-1989. Subiectul filmului este urmarea decretului nr. 770 pentru reglementarea cu privire la întreruperea sarcini, din anul 1966 transformat în lege. Decretul semnat de Nicolae Ceauşescu, prevedea că o femeie are dreptul de a face avort doar dacă are peste 40 de ani şi 4 copii în întreţinere şi interzicea orice formă de contracepţie. Scopul acestui Decret 770 era creşterea demografică a României cu 10 milioane de persoane într-o perioadă de 24 de ani. Cei aproximativ două milioane de copii născuţi în această perioadă au fost numiţi impropriu decreţei. Faptul că o femeie nu putea să decidă asupra păstrării sau nu a sarcini a condus la un adevărat genocid uman ale căror victime erau tocmai mamele pe care sistemul Comunist le numea „mamă eroină”. Eroismul acestor femei este în două direcţii una prin curajul de a naşte un nr de copii pe care cu multe sacrificii ar putea să le ofere tot ce este necesar unei vieţi decente. Sacrificiul era de cele mai multe ori cariera profesională a femeii care se transforma în îngrijitoare şi educatoare a propriilor odrasle. A doua direcţie find împotrivirea şi încercarea de a face un avort cu orice preţ uneori chiar cu pierderea propriei vieţi. Faptul că nu puteau efectua un avort într-un spital a condus la încercarea mai multor modalităţi primitive uneori care să ducă la pierderea sarcini. Filmul prezintă adevărate drame care au afectat femei din toate sferele societăţi Comuniste. Mărturiile doctorilor care se ocupau de cazurile ajunse în urma provocării unui avort spontan evidenţiază dramatismul situaţiei care devenea tragică pentru întreaga familie care pierdea o mamă. Efectele Decretului 770 afecta o întreagă societate prin consecinţele sale. Spitalul era o adevărată instituţie de anchetă fiind monitorizat de către autorităţile comuniste în scopul depistări şi pedepsiri femeilor care încercau să scape de o sarcină nedorită. Imaginea apocaliptică prezentată în filmul documentar Decreţeii este în contrast cu imaginea sistemului din acele vremuri. Filmul poate stîrni o amintire dură unor persoane care efectiv au fost afectate în acele vremuri dar şi o curiozitate şi uimire din partea tinerei generaţii. Scoaterea în evidenţă a ororilor unui sistem bonlav care folosea proprii cetăţeni pe post de cobai în unul dintre cele mai semnificative experimente sociale din istoria omenirii. Efectele unui astfel de experiment o dată produs dăinue pentru tot restul existenţei unui popor. Filmul păstrează totuşi şi un echilibru în materialele prezentate. Mărturiile unor decreţei care acum nu ar fi existat sunt ca un episod pozitiv şi o dovadă de implicare a unui sistem politic în destinul omenirii. O generaţie urîtă şi iubită în acelaşi timp de proprii părinţi dovedeşte că un rău are şi o parte bună. Sistemul comunist nu acceptă o serie de probleme sociale precum, persoanele cu handicap, şomajul, existenţa unor boli precum sida. Existenţa acestor probleme este ascunsă şi negată iar persoanele afectate sunt tratate precum un rebut al societăţi. Drama unui popor este prezentată eronat totuşi datorită faptului că nu toate realizările unei orînduiri sociale poate fi judecată din prisma unui decret care dă şi ia vieţi în acelaşi timp. Faptul că este prezentat un spital pentru copii cu deficienţe într-o stare degradantă este o exagerare deoarece imaginile sunt surprinse după 1990 şi vina revine noului sistem democratic care nu a reuşit să adapteze o serie de instituţii sistemului democratic. Genocidul are totuşi o conotaţie dublă prin faptul că fie moartea unei femei datorită provocări unui avort în afara spitalului precum şi producerea avortului într-un spital duce în final tot la curmarea unei vieţi. În comparaţie cu sporul demografic planificat de sistemul comunist statistica arată că în doar 18 ani cifra avorturilor numără 18 milioane. Ce este mai moral sau nu dintre cele două alternative. În ambele situaţii viaţa plăteşte un tribut uriaş unor decizii politice. Faptul că azi se poate lua o hotărîre liberă asupra curmări unei vieţi este oare un drept al omului sau al politicului. Destinul omului nou creat de sistemul Comunist care planifica viaţa individului formîndul în scopul ideologiei comuniste şi pretinzînd de la acesta un comportament impecabil în sensul vieţii sociale. Astfel omul nou era întruchiparea frumuseţi inteligenţei cu o sănătate impecabilă. Profunzimea filmului atinge sfere inimaginabile ale spiritului uman. Atît dramatizmul cît şi ironia unui popor care slăveşte un sistem prin manifestări muncitoreşti cu defilări cîntece şi poezii de mulţumire. Aservirea întregului spectru cultural de creaţie în scopul propagandei comuniste denotă o supuşenie forţată acceptată de către elitele intelectuale. Ironia sorţi face ca tocmai generaţia produsă în scopul construirii socialismului tineri care ascultau Pink Floyd şi Europa Liberă au servit drept masă de manevră pentru înlocuirea sistemului în 1989. Ei au fost primi pe baricade ca de obicei în orice conflict armat constituind masa de victime. Astfel putem spune că o parte dintre ei au dispărut o dată cu sistemul care i-a creat. Finalizat în 2004, filmul este rezultatul unei munci de aproape şase ani, prin colaborarea unor mari specialişti din filmul documentar. Avînd premiera mondială în noiembrie 2004, în Olanda în cadrul celui mai mare Festival Internaţional de Film Documentar din Europa IDFA, din Amsterdam. Filmul a fost regizat de Florin Iepan şi produs de Răzvan Georgescu iar producător delegat a fost Lucia Hosu Longin. Filmul a cîştigat în 2005 Premiul Publicului şi Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Film Documentar Zagreb Dox, din Croaţia. Dincolo de mesajul transmis filmul rămîne o capodoperă a documentarului fiind o coproducţie: TVR-Ronânia, Arte (ZDF), WDR-Germania, TV-Ontario-Canada, Centrul Cinematografiei Hessa-Germania, Centrul Naţional de Cinematografie din România.

sâmbătă, 21 iunie 2008

televiziune

Montajul în televiziune

Un material de televiziune are în componenţa sa mai multe elemente precum imaginea, lumină sunet. Toate aceste elemente sunt combinate între ele formînd materialul final. Aceste combinaţii între sunet, lumină şi imagine se realizează la montaj.

Montajul este una dintre cele mai importante etape în crearea unui material de televiziune. Cadrele sunt combinate între ele pentru a forma un întreg care redă un eveniment. Montajul are rolul de a crea, de a ritma, de a structura şi de a da un sens poveştii reproducînd modul în care mintea umană vede realitatea. Considerînd că televiziunea are principal scop să povestească evenimente, experienţe şi să le dea o semnificaţie. Oricine este implicat în această activitate poate fi considerat editor reporter, cameraman, redactor, etc. deoarece doar cu ajutorul principiilor editării elementele poveştii pot fi revelate, ritmate, structurate, direcţionate, combinate, selectate sau ignorate. Alegerea încadraturilor şi a conţinutului imaginilor este o formă a selecţiei editoriale. Ordinea în care cadrele apar este o decizie editorială. Lungimea cadrelor este o decizie editorială un mod de a controla tensiunea dramatică printr-o tăietură rapidă sau o defilare lentă prin faţa ecranului. În televiziune, fiecare imagine intră în relaţie cu cel puţin alte două, scena dinainte şi cea de după. Această înlănţuire este făcută de cele mai multe ori cu ajutorul tehnici numită tăietură (cut), care constă în lipirea unei imagini lîngă alta. Regulile de racord al inaginii ne spun că nu se folosesc două planuri de acelaşi tip, unul după altul. Cu foarte rare excepţii succesiunea de cadre ar trebui să fie: plan apropiat sau plan mediu, plan detaliu etc. Din acelaşi motiv, nu se pun doi vorbitori unul după altul, mai ales cînd ambii sunt în prim-plan. Sunt interzise două planuri în mişcare unul după altul. Prin excepţie se pot folosi două planuri în mişcare pe aceeaşi direcţie, dar numai prin dizolv. Toate cadrele în mişcare încep şi se termină printr-un cadru fix de 1-2 sec. Este interzisă săritura peste ax, adică o succesiune de cadre în care subiectul imaginii este în prim-plan în partea stîngă a inaginii, iar în cadrul următor este în partea dreaptă sau invers. Dacă este posibil materialul începe şi se sfîrşeşte cu un cadru fix, de cel puţin 3 sec. Dacă este posibil, un cadru trebuie să aibe o dominantă cromatică asemănătoare sau complementară cu cea a cadrului următor. Cadrul de final al unui material trebuie astfel ales încît să fie echivalentul unei concluzii.


miercuri, 18 iunie 2008

televiziune

Sunet în TV

Sunetul este o componentă fundamentală în televiziune. Acesta nu numai că trebuie să aibe o calitate tehnică impecabilă, dar trebuie să aibă şi un sens complementar imaginilor.

sunetul poate fi de două feluri natural şi prelucrat. Nevoia de sunete naturale vine din nevoia de realism în materialele de televiziune ştiri, reportaje, interviuri, etc. Sunetul este un element de bază al observării directe, dar şi un partener egal al imaginilor atunci cînd este utilizat pentru ca telespectatorul să înţeleagă mai bine imaginile. Captarea sunetului se poate face prin mai multe feluri. Cu microfonul de pe camera de filmat sau prim microfon. Sunetul captat prin microfon depinde de felul microfonului folosit omnidirecţional, unidirecţional. Prin felul sunetului se poate reda o ambianţă, o admosferă. Acest tip de sunet este specific fiecărui mediu în parte. Aceste sunete specifice şi personalizate sunt necesare la montaj, pentru a dovedi că jurnalistul a fost acolo, dar şi pentru a sugera semnificaţii şi efecte stilistice. Sunetul reprezintă o problemă foarte dificilă atunci cînd trebuie înregistrat în condiţii meteo deosebite de ploaie sau vînt. Pentru a se putea capta este nevoie de un filtru de protecţie pentru microfon.

duminică, 15 iunie 2008

televiziune

Lumina în TV

În televiziune lumina este un element cu valenţe artistice, iar stăpînirea tehnicilor de iluminat pentru a obţine cele mai bune imaginii nu este doar un simplu gest de manevrare a unei surse de lumină. Deşi lumina are ca principală funcţie să facă vizibil un decor, dacă este utilizată în condiţii optime se poate transforma într-o adevărată artă a exprimării emoţiilor şi a stărilor de spirit. Lumina este formă, atmosferă, sens. Pentru a obţine o imagine de calitate scenele filmate trebuie să beneficieze de lumină suficientă. Utilizarea în exces a luminii nu este utilă deoarece duce la o imagine arsă, iar deficitul de lumină poate genera o imagine întunecată. Lumina poate fi de două feluri: naturală şi artificială. Iluminatul unei scene se face cu mai multe surse existînd o schemă clasică a iluminatului în trei puncte. În funcţie de direcţia fascicolului de lumină naturală sau artificială pot fi identificate două tipuri de lumină:

Lumina directă produsă de bec, neon, sursă în acest caz lumina este punctiformă şi şi generează o lumină dură cu contraste foarte puternice ale obiectului filmat.

Lumina difuză generată de o suprafaţă luminoasă care poate fi uneori reflectorizantă. Această lumină mai poate fi obţinută şi prin reflectarea lumini naturale de o suprafaţă metalizată asemănătoare umbrelelor din studiou.

Lumina utilizată frecvent în televiziune este cea artificială, iar principalele tipuri de lumină utilizată sunt:

Lumina principală este cea mai importantă sursă de lumină artificială dintr-un studiou iar în funcţie de aceasta se aşează celelalte lumini. Ea poate fi directă sau difuză în funcţie de necesităţile artistice. Lumina principală este aşezată în faţa subiectului îndreptată către el deasupra lui la un unghi de 30-60 de grade faţă de camera video 45 de grade.

Lumina de contur este generată de sursa de lumină situată în spatele personajului filmat orientată către camera video. Funcţia acestei lumini este aceea de a crea volum de a accentua conturul personajului şi al detaşa de decor. Aceasta corectează o deficienţă specifică imagini electronice, aceea a lipsei de profunzime. Lumina de contur este aşezată la înălţime şi în spatele persoanei filmate înclinată la 45-65 de grade faţă de orizontală.

Lumina de modelare este mai redusă ca intensitate decît celelalte două surse. Ea este obţinută montînd în fata reflectorului o placă transparentă care împrăştie lumina concentrată generată de sursă. Această lumină este amplasată în faţa persoanei filmate simetric faţă de lumina principală. Ea corectează umbrele induse de celelalte două surse de lumină în special umbrele de pe faţa persoanei filmate. Aşezarea ei este recomandată la un unghi de 60-120 de grade faţă de lumina principală dar aşezarea ei este determinată de geografia locului de filmat.

duminică, 8 iunie 2008

poezii

Hai România


Astăzi este o zi mare

Echipa noastră are meci

Astăzi noi avem valoare

Şi nu contează cine eşti


România este echipa noastră

Şi azi, şi ieri,şi mîine

Dar astăzi este ziua în care

Noi suntem pe veci români


Orice român este în sărbătoare

Echipa joacă azi un meci

Te susţinem unde eşti

Şi sufletele noastre strigă


Hai România, hai băieţii

îndrăznim să cîştigăm

Hai România, hai băieţii

Cu toţii azi ne bucurăm

sâmbătă, 7 iunie 2008

poezii

Regret degeaba


Acum regret din nou trecutul

Şi tot timpul cel pierdut

Dar astăzi plîng ce-n urmă

Nu am făcut cînd trebuia

Să caut diverse pretexte

Să le invocm-au ţinut

Să fac ce totuşi nu am făcut

Este în zadar să mai ascult

vineri, 6 iunie 2008

poezii

Drum

Cu pasul drumul îl străbat
Şi viaţa trece-n grabă
Din drumul care îl străbat
Privesc cum timpul a plecat

Şi pasul meu nu s-a oprit
Nicicînd atunci cînd trebuie
Pe drumul vieţii care curge
Fac numai ce destinul vrea

Prin drumul vieţii te clădeşti
Şi viaţa trece poate-n grabă
Dar drumul ei parcurs se poate
Doar cu oprire pe parcurs