televiziune

Montajul în televiziune

Un material de televiziune are în componenţa sa mai multe elemente precum imaginea, lumină sunet. Toate aceste elemente sunt combinate între ele formînd materialul final. Aceste combinaţii între sunet, lumină şi imagine se realizează la montaj.

Montajul este una dintre cele mai importante etape în crearea unui material de televiziune. Cadrele sunt combinate între ele pentru a forma un întreg care redă un eveniment. Montajul are rolul de a crea, de a ritma, de a structura şi de a da un sens poveştii reproducînd modul în care mintea umană vede realitatea. Considerînd că televiziunea are principal scop să povestească evenimente, experienţe şi să le dea o semnificaţie. Oricine este implicat în această activitate poate fi considerat editor reporter, cameraman, redactor, etc. deoarece doar cu ajutorul principiilor editării elementele poveştii pot fi revelate, ritmate, structurate, direcţionate, combinate, selectate sau ignorate. Alegerea încadraturilor şi a conţinutului imaginilor este o formă a selecţiei editoriale. Ordinea în care cadrele apar este o decizie editorială. Lungimea cadrelor este o decizie editorială un mod de a controla tensiunea dramatică printr-o tăietură rapidă sau o defilare lentă prin faţa ecranului. În televiziune, fiecare imagine intră în relaţie cu cel puţin alte două, scena dinainte şi cea de după. Această înlănţuire este făcută de cele mai multe ori cu ajutorul tehnici numită tăietură (cut), care constă în lipirea unei imagini lîngă alta. Regulile de racord al inaginii ne spun că nu se folosesc două planuri de acelaşi tip, unul după altul. Cu foarte rare excepţii succesiunea de cadre ar trebui să fie: plan apropiat sau plan mediu, plan detaliu etc. Din acelaşi motiv, nu se pun doi vorbitori unul după altul, mai ales cînd ambii sunt în prim-plan. Sunt interzise două planuri în mişcare unul după altul. Prin excepţie se pot folosi două planuri în mişcare pe aceeaşi direcţie, dar numai prin dizolv. Toate cadrele în mişcare încep şi se termină printr-un cadru fix de 1-2 sec. Este interzisă săritura peste ax, adică o succesiune de cadre în care subiectul imaginii este în prim-plan în partea stîngă a inaginii, iar în cadrul următor este în partea dreaptă sau invers. Dacă este posibil materialul începe şi se sfîrşeşte cu un cadru fix, de cel puţin 3 sec. Dacă este posibil, un cadru trebuie să aibe o dominantă cromatică asemănătoare sau complementară cu cea a cadrului următor. Cadrul de final al unui material trebuie astfel ales încît să fie echivalentul unei concluzii.