Decreţeii

(născuţi la comandă)

Un film despre o parte a trecutului care nu cu mult timp era o realitate a societăţii în care trăiam. Filmul este o incursiune în timp în perioada 1965-1989. Subiectul filmului este urmarea decretului nr. 770 pentru reglementarea cu privire la întreruperea sarcini, din anul 1966 transformat în lege. Decretul semnat de Nicolae Ceauşescu, prevedea că o femeie are dreptul de a face avort doar dacă are peste 40 de ani şi 4 copii în întreţinere şi interzicea orice formă de contracepţie. Scopul acestui Decret 770 era creşterea demografică a României cu 10 milioane de persoane într-o perioadă de 24 de ani. Cei aproximativ două milioane de copii născuţi în această perioadă au fost numiţi impropriu decreţei. Faptul că o femeie nu putea să decidă asupra păstrării sau nu a sarcini a condus la un adevărat genocid uman ale căror victime erau tocmai mamele pe care sistemul Comunist le numea „mamă eroină”. Eroismul acestor femei este în două direcţii una prin curajul de a naşte un nr de copii pe care cu multe sacrificii ar putea să le ofere tot ce este necesar unei vieţi decente. Sacrificiul era de cele mai multe ori cariera profesională a femeii care se transforma în îngrijitoare şi educatoare a propriilor odrasle. A doua direcţie find împotrivirea şi încercarea de a face un avort cu orice preţ uneori chiar cu pierderea propriei vieţi. Faptul că nu puteau efectua un avort într-un spital a condus la încercarea mai multor modalităţi primitive uneori care să ducă la pierderea sarcini. Filmul prezintă adevărate drame care au afectat femei din toate sferele societăţi Comuniste. Mărturiile doctorilor care se ocupau de cazurile ajunse în urma provocării unui avort spontan evidenţiază dramatismul situaţiei care devenea tragică pentru întreaga familie care pierdea o mamă. Efectele Decretului 770 afecta o întreagă societate prin consecinţele sale. Spitalul era o adevărată instituţie de anchetă fiind monitorizat de către autorităţile comuniste în scopul depistări şi pedepsiri femeilor care încercau să scape de o sarcină nedorită. Imaginea apocaliptică prezentată în filmul documentar Decreţeii este în contrast cu imaginea sistemului din acele vremuri. Filmul poate stîrni o amintire dură unor persoane care efectiv au fost afectate în acele vremuri dar şi o curiozitate şi uimire din partea tinerei generaţii. Scoaterea în evidenţă a ororilor unui sistem bonlav care folosea proprii cetăţeni pe post de cobai în unul dintre cele mai semnificative experimente sociale din istoria omenirii. Efectele unui astfel de experiment o dată produs dăinue pentru tot restul existenţei unui popor. Filmul păstrează totuşi şi un echilibru în materialele prezentate. Mărturiile unor decreţei care acum nu ar fi existat sunt ca un episod pozitiv şi o dovadă de implicare a unui sistem politic în destinul omenirii. O generaţie urîtă şi iubită în acelaşi timp de proprii părinţi dovedeşte că un rău are şi o parte bună. Sistemul comunist nu acceptă o serie de probleme sociale precum, persoanele cu handicap, şomajul, existenţa unor boli precum sida. Existenţa acestor probleme este ascunsă şi negată iar persoanele afectate sunt tratate precum un rebut al societăţi. Drama unui popor este prezentată eronat totuşi datorită faptului că nu toate realizările unei orînduiri sociale poate fi judecată din prisma unui decret care dă şi ia vieţi în acelaşi timp. Faptul că este prezentat un spital pentru copii cu deficienţe într-o stare degradantă este o exagerare deoarece imaginile sunt surprinse după 1990 şi vina revine noului sistem democratic care nu a reuşit să adapteze o serie de instituţii sistemului democratic. Genocidul are totuşi o conotaţie dublă prin faptul că fie moartea unei femei datorită provocări unui avort în afara spitalului precum şi producerea avortului într-un spital duce în final tot la curmarea unei vieţi. În comparaţie cu sporul demografic planificat de sistemul comunist statistica arată că în doar 18 ani cifra avorturilor numără 18 milioane. Ce este mai moral sau nu dintre cele două alternative. În ambele situaţii viaţa plăteşte un tribut uriaş unor decizii politice. Faptul că azi se poate lua o hotărîre liberă asupra curmări unei vieţi este oare un drept al omului sau al politicului. Destinul omului nou creat de sistemul Comunist care planifica viaţa individului formîndul în scopul ideologiei comuniste şi pretinzînd de la acesta un comportament impecabil în sensul vieţii sociale. Astfel omul nou era întruchiparea frumuseţi inteligenţei cu o sănătate impecabilă. Profunzimea filmului atinge sfere inimaginabile ale spiritului uman. Atît dramatizmul cît şi ironia unui popor care slăveşte un sistem prin manifestări muncitoreşti cu defilări cîntece şi poezii de mulţumire. Aservirea întregului spectru cultural de creaţie în scopul propagandei comuniste denotă o supuşenie forţată acceptată de către elitele intelectuale. Ironia sorţi face ca tocmai generaţia produsă în scopul construirii socialismului tineri care ascultau Pink Floyd şi Europa Liberă au servit drept masă de manevră pentru înlocuirea sistemului în 1989. Ei au fost primi pe baricade ca de obicei în orice conflict armat constituind masa de victime. Astfel putem spune că o parte dintre ei au dispărut o dată cu sistemul care i-a creat. Finalizat în 2004, filmul este rezultatul unei munci de aproape şase ani, prin colaborarea unor mari specialişti din filmul documentar. Avînd premiera mondială în noiembrie 2004, în Olanda în cadrul celui mai mare Festival Internaţional de Film Documentar din Europa IDFA, din Amsterdam. Filmul a fost regizat de Florin Iepan şi produs de Răzvan Georgescu iar producător delegat a fost Lucia Hosu Longin. Filmul a cîştigat în 2005 Premiul Publicului şi Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Film Documentar Zagreb Dox, din Croaţia. Dincolo de mesajul transmis filmul rămîne o capodoperă a documentarului fiind o coproducţie: TVR-Ronânia, Arte (ZDF), WDR-Germania, TV-Ontario-Canada, Centrul Cinematografiei Hessa-Germania, Centrul Naţional de Cinematografie din România.