Comunicare

Obiectivele comunicării
Codarea realităţii

Pentru a face obiectul unei comunicări sau pentru a fi pusă laolaltă, orice orice realitate experimentată trebuie să fie comprenshensibilă din punct de vedere social, adică semnificativă, pentru toţi agenţii sociali pe care îi priveşte, îi implică, îi pune în relaţie. Or, din punct de vedere sociologic, nici o realitate a vieţii umane nu ascunde dintr-o dată o semnificaţie intrinsecă, univocă şi universală.
Astfel, de exemplu, excizia fetelor este considerată, în unele colectivităţi, un rit religios ce trebuie respectat şi, în altele, o mutilare sexuală ce trebuie proscrisă. De asemenea, răzbunarea, datorie de onoare în societăţile tradiţionale, nu este decît o omucidere în societăţile moderne.
Orice experienţă umană sau, la modul general, orice realitate socială este deci investită cu semnificaţii sau codată de colectivitatea în care se actualizează. Iar această codare se efectuează recurgînd la scheme normative de expresie, de reprezentare, de interpretare şi evaluare a lucrurilor vieţii sociale, care compun cultura colectivităţii şi pe care membrii săi au integrat-o şi o pun în valoare sub formă de atitudini, adică de scheme cognitive, afective şi conative care se referă la un obiect social sau altul.
Putem ilustra această constatare sociologică printr-un exemplu concret. Dacă într-o şcoală nord-americană cîteva tinere îşi pun pe cap un vual, această conduită va fi interpretată ca un fenomen de modă; dacă, însă este fapta adolescenţilor de origine arabă şi de confesiune musulmană, acesteea îi vor da sensul unei manifestări de credinţă religioasă şi vor reuşi, fără nici o îndoială, să o impună ca atare, chiar şi printre non-musulmani. Dar, în timp ce în toamna lui 1989 voalul este adoptat de fetele cîtorva militanţi islamici în trei şcoli publice franceze, semnificaţia sa devine miza unui conflict deschis între forţe sociale şi politice confruntate pe alte terenuri: începînd cu prohibiţia acestei conduite, decretată neconformă normelor tradiţionale laicităţii şcolare de directorii şcolilor vizate, acest conflict va mobiliza mass-media şi opinia publică, partidele şi Adunarea naţională, apoi guvernul şi Consiliul de Stat, în sfîrşit sesizat pentru arbitraj de ministrul educaţiei; iar el va mijloci calificarea portului voalului în şcoală ca fapt politic. Calificare determinată cu evidenţă prin iniţierea unui raport de forţe între agenţii sociali implicaţi.
Acest exemplu arată clar că semnificaţia orcărei realităţi sociale nu izvorăşte doar din codarea culturală particulară a cărui obiect este în fiecare societate, ci este determinată şi de procesul particular de interacţiuni sociale pe care le provoacă ăn fiecare situaţie concretă în care se actualizează: în sînul vieţii sociale, realitatea este în realitate, în acelaşi timp, un efect de reprezentare culturală şi un efect de interacţiune socială. Acest exemplu ne permite să adăugăm că, dintre toate realităţile vieţii unei societăţi, cele mai anevoioase de calificat, de determinat, sunt cele care ating politicul, adică cele care au nu raport la sistemul de putere instituit în fiecare colectivitate pentru a-şi asigura reprezentarea şi regularizarea globală. Întrucît afacerea vualurilor demonstrează că atribuirea politică se poate aplica orcărui obiect, orcărui aspect al vieţii sociale, numai să fie interpretat ca politic de unii dintre actorii sociali pe care îi priveşte criteriul de determinare subiectivă a calităţii sale politice. Iar aceştia ajung să-şi impună interpretarea ansamblului societăţii, forţînd intrarea sistemului său politic. Adică constrîngîndu-l să-l considere şi să-l trateze efectiv ca pe o afacere de competenţă sa ca criteriu de determinere obiectivă a calităţii sale politice.
Dar jocurile de interacţiuni actuale în comunicare nu ţin doar de determinarea semnificaţiei realităţilor puse în comun în viaţa socială: ele pot, de asemenea, determine sau să producă prin ele însele realitatea. În acest fel zvonul furnizează un exemplu: fondat pe zicala "nu există fum fără foc", acesta tinde prin reproducerea enunţului său să creeze adevărul enunţului său, într-un proces de auto-validare prin propagare, indicînd astfel o realitate care, prin pur subiectivă deoarece fusese imaginară iniţial, devine ulterior obiectivă.
Un exemplu în acest sens este panica bursieră care ilustrează perfect acest mecanism: desprinse de referinţa lor economică obiectivă şi alăturate doar socotelilor şi anticipărilor subiective fiecărui operator asupra comportamentului altora, valoarea titlurilor estimate fragile de unii cad efectiv, din momentul în care primele vînzări decise de aceştia îi determină pe alţii să vîndă. Specula bursieră fondată pe zvon naşte o panică ce declanşază un rol important în interacţiunile care formează comunicarea.