Comunicare

Evoluţia comunicării


Etimologia comunicării ilustrează foarte bine înrădăcinarea sa în centrul proceselor elementare şi dinamicilor istorice ale sociabilităţii umane. Din latinescul comunicare şi din latina creştină communio apare în secolul al XIV-lea şi semnifică a pune laolaltă, a fi în relaţie. Pînă în secolul al XVI-lea, este aproape de comuniune, împărtăşire, participare. Începînd cu secolul al XVI-lea, apare un alt sens, cel de transmitere, legat de dezvoltarea poştei şi a drumurilor. Începînd cu secolul al XIX-lea, acest al doilea sens este luat o dată cu dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare, întîi fizice: tren, maşină, avion, apoi la distanţă: telefon, radio, televiziune, internet. Cele două sensuri coexistă pînă la sfîrşitul secolului al XX-lea.


Comunicarea ca operator antropologic, matrice a legăturii sociale


Sociologia compreshaustivă a interacţiunilor şi mediilor comunicative ale acestei legături, sprijinită pe o dublă referinţă teoretică. Pe de o parte, cea a Antropologiei structurale a lui C. Lévi-Strauss (1973), care defineşte societatea tocmai ca ţesut relaţional de: "indivizi şi de grupuri care comunică între ele" şi care integrează în aceste procese de comunicare tripticul fundamental al schimbului de femei, de bogăţii şi de mesaje simbolice.
Pe de altă parte, cea a Teoriei acţiunii comunicaţionale a lui J. Habermas (1981), care distinge între relaţiile constitutive ale unei societăţi "activitatea comunicaţională" de "instrumentală" şi de "activitatea strategică" ghidate de căutarea exclusivă a succesului, punînd în lumină orientarea specifică a comunicării spre "intersubiectivitate" şi "intercompreshesiune" . Ceea ce sugerează problematicile de elucidat pentru a înţelege funcţionarea sa în orice colectivitate umană.
Putem distinge cel puţin trei astfel de problematici descompunînd analitic orice proces de comunicare într-o triadă de elemente constitutive: obiectul comunicării sau conţinutul mesajelor schimbate în viaţa socială ridică problema semnificaţiei realităţilor umane, care sunt astfel puse în comun; relaţia de comunicare propriu-zisă pune problema mecanismelor de interacţiune socială care constituie fundamentele schimbului de masaje între indivizi şi circulaţia lor în cadrul grupurilor; limbajul comunicării trimite la problematica semnelor care vehiculează aceste mesaje şi a diferitelor moduri de semnificare în relaţiile sociale.