soccietatea civila

Frigul si vremea rea nu salveaza putea

În ciuda ninsorii abundente şi a frigului, protestatarii continuă să-şi strige nemulţumirile, de la demisia guvernului, la alegeri anticipate şi schimbarea întregii clase politice. Ajunsi in a 9 zi de proteste atit puterea cit si opozitia se acuza reciproc de lipsa de dialog. Guvernul nu vrea sa demisioneze, iar opozitia vrea sa mimeze ca asculta nevoile protestatarilor. Discursurile liderilor principali ai USL nu au decit acapararea puterii si nu ameliorarea vietii cetateanului aflat la limita suportabilitatii traiului zilnic. Basescu nu a scos inca o vorba despre ceea ce s-a intimplat pina acum pentru ca umbla mascat noaptea si bate protestaterii in Piata Universitatii. Puterea are iesiri furioase la adresa cetatenilor neascultatori catalogindu-i viermi, ciumpalaci, huligani etc. Deranjati de faptul ca linistea Guvernamentala le-a fost tulburata PD-L incepe sa para un partid al caintei si al insatisfactiei ca nu au sfirsit de prapadit tara. Democratia le creeaza probleme politicienilor care constata ca nu au mai avut contact cu vocea ei. Victor Ponta cu pasiunea s-a pentru raliu este la fel de arrogant precum poseta Ministrului Elena Udrea. Incapabil sa discute in afara partidului politicienii Romani nu mai termina cu lupta dintre ei. In timp ce traiul de pe o zip e alta devine tot mai greu politica in Romania se face la modul pleci tu vine u deci tot noi ai nostrii vom fii nu ne schimbam ca nu vrem si sincer nici nu putem. Pentru asta ar trebui sa avem demnitate, iar noi suntem leper cu totii. De 22 de ani suntem doar noi si ai nostrii. Mimam ca vrem anticipate in realitate dorim sfirsit de mandate, iar cind vreti sa ne votati sa alegeti dintre frati: PSD-PNL=USL, PNL-PD-L=DA, PD-L-PSD=Guvernul Boc iata unde este politica din Romania intr-un cerc al democratiei pleaca ai nostrii vin ai nostrii. Degeaba rominul striga in Piata Universitatii ca politicienilor nu le pasa. Daca vreti le pasa doar la vot ca de aici incolo nu mai pot. Unde este obiectivul politic pe termen lung care sa vizeze bunastarea cetateanului nu a politicianului. Vrem democratie dar cu cine? Politicianul Roman nu sties a iese din scena demisionind el nu are cuvint si nici demnitate in tot ceea ce face.

LOGICĂ

Regulile (legile, definiţiei)

Dacă acceptîm că definiţia constă în reconstruirea unui termen cu ajutorul altor termeni şi definiţia urmăreşte clarificarea înţelesului termenului respectiv rezultă legile (regulile) de respectat pentru ca definiţiile, realizate după procedura aristodiană să fie corecte.
1) Definitorul şi definitul trebuie să fie exprimaţi prin termeni identici. Aceasta este o regulă privitoare la extensiunea termenilor, a căror satisfacere face ca definiţia să fie adecvată, adică să fie exprimată printr-o propoziţie de forma S (specia) este GD (gen+diferenţa) în care trebuie să avem S=GD (verbul ,,este“ indică raportul de identitate). Aceasta este o propoziţie universal afirmativă, cu predicatul distribuit, care se converteşte simplu: GD este S : de exemplu: triunghiul estepoligonul trilater = poligonul trilater este triunghiul.
Dacă definitul şi definitorul nu sunt exprimaţi prin termeni identici, atunci definiţia este incompletă, fiind posibile trei situaţii:
1. Dacă termenul definitor este subordonat termenului definit, atunci definiţia este prea largă, de exemplu, Văzul este facultatea de a distinge corpurile (Platon); Pătratul este patrulaterul echilateral.
2. Dacă termenul definitor este subordonat termenului definit, atunci definiţia este prea îngustă; de exemplu, Matematica este ştiinţa cantităţii, Matematica este ştiinţa numerelor; Omul este fiinţa raţională.
3. Dacă definitorul şi definitul sunt termeni încrucişaţi, definiţia este, pe de o parte, prea largă, pe de alta, prea îngustă; de exemplu, Naţiunea este comunitate de limbă; Sociologiea este ştiinţa societăţii.
2) Definiţia să fie clară. Este o regulă privitoare la intensiune şi pretinde ca termenul definitor să fie mai clar decît definitul. Pentru respectarea acestei reguli se impun următoarele condiţii:
1. Definiţia să nu fie tautologică, adică definitorul să nu repete definitul, ca în exemplul: ,,Lumina este mişcarea luminară a corpurilor luminoase“ (Noël). ,,Memoria este facultatea de a regîndi ceea ce a fost anterior conştientizat“.
2. Definiţia să nu fie circulară, cu alte cuvinte, termenul definitoe să nu se sprijine la rîndul lui pe termenul definit, ci să fie termen independent de acesta; de exemplu: Frumosul este ceea ce suiscită simţul estetic; Spaţiul este ordinea coexistenţei, iar timpul este ordinea succesiunii. Se exceptează prin forţa lucrurilor, de la respectarea acestei condiţii definiţia termenilor corelativi, care sînt definiţi în virtutea relaţiei care îi uneşte. De exemplu, termenii ,,întreg“şi,, parte“ : Întregul este ansamblul părţilor componente, integrate organic, iar Partea este un element al întregului, care are o relativă independenţă în raport cu acesta.
3. Definiţia să fie negativă, dacă poate fi afirmativă, adică definitorul să indice ce este definitul, nu ceea ce nu este.Din capul locului se impune în legătură cu această regulă, să facem distincţie între ,,negaţia lingvistică“ şi ,,negaţia logică“; cele două feluri de negaţii nu se suprapun în toate cezurile. Sunt negaţii lingvistice, precum ,,universul nu este finit“, ce nu sunt totodată şi negaţii logice; dimpotrivă, aserţiunea se referă la prezenţa unei însuşiri, aceea de a fi infinit. De aceea o definiţie precum ,,paralelele sînt drepte ce nu se întîlnesc niciodată oricît ar fi prelungite“nu reprezintă o încălcare a acestei reguli. Mai este de observat împrejurarea că acestei reguli i se sustrag definiţiile termenilor negativi, care, în mod inevitabil, au o formă logică negativă. Un exemplu în acest sens este definiţia: Independenţa logică este propietatea unui sistem axiomatic constînd în aceea că nici una din axiomele sale nu se poate deduce din celelalte axiome ale sistemului respectiv. De aceea sunt admise definiţii negative în dihotomii:,,vertebrat“-,,nevertebrat“. Totuşi o analiză profundă descoperă note pozitive: nevertebratele au o anumită organizare interioară.
4. Definiţia să nu cuprindă termeni echivoci şi expresii figurate.Această regulă pretinde mai întîi ca definitorul să cuprindă numai termeni cunoscuţi, cu o semnificaţie şi un sens precise. În exemplul : Raţiunea este facultatea de a judeca bine, adică de a discerne binele şi răul, adevărul şi falsul, frumosul şi urîtul printr-un sentiment interior, spontan şi imediat nu este satisfăcută această pretenţie. El conţine părţi precum ,, sentiment interior, spontan şi imediat“, cu totul imprecise.Regula pretinde mai apoi ca definitorul să nu recurgă la expresii figurateşi la metafore, ci să indice în mod precis notele caracteristice ale definitului. Cu alte cuvinte nu-şi au au locul în definiţie figurile de stil cu sens retoric, menite să stîrnească adeziunea sau, în orice caz o anumită reacţie subiectivă. De aceea propoziţii ca: Ideea de bine este soarele în lumea ideilor, Dreptul este întruchiparea ideii morale, Cîinele este prietenul credincios al omului nu sunt definiţii.
Unele manuale de logică peopun admiterea în lista regulilor definiţiei şi a unei reguli privind consistenţa definiţiei. Se consideră că definiţia nu trebuie să intre în contradicţie cu alte definiţii şi propoziţii din interiorul unui sistem de propoziţii şi că, în acest sens ea trebuie să fie consistentă. Se poate însă remarca fără dificultate că, în vreme ce regulile amintite mai sus se referă la extensiunea şi intensiunea termenilor ce compun definiţia şi deci numai la propietăţi ale definiţiei, cerinţa consistenţei se referă la relaţiile propoziţilor în interiorul unui sistem. Ea nu este propiu-zis o regulă privind definiţia, ci o aplicare a principiului necontradicţiei la nivelul unui sistem de propoziţii şi mai exact o propietate a acestuia.

LOGICĂ

Procedee de definire

Definirea termenilor se poate efectua în mai multe feluri. După cum se sprijină pe extensiunea sau pe inenstensiunea termenilor, definiţia se numeşte denotativă sau conotativă.
Cele mai simple definiţii denotative sunt:
1. Definiţia prin exemplificare: se specifică un obiect din extensiunea termenului : Continentul este, de exemplu, Europa.
2. Definiţia prin enumerare, în care definitorul indică toate obiectele cunoscute din clasa definitului: ,,Prin continent înţelegem oricare dintre acestea: Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctida, Australia şi Oceania“.
3. Definiţia ostensivă (prin indicare) se arată obiectul printr-un gen oarecare şi foloseşte una din expresiile: ,,acesta este un ...“, ,,iată un ...“, ,,în faţă avem un ...“; de exemplu, ,,roşul este această culoare“; ,,nota do este această notă“. Indicarea este aici reprezentativă. Toate aceste procedee denotative, deşi utile, sunt imprecise, ele înlocuiesc generalul prin particular şi singular, fără a da înţelesul exact al termenilor.
Cea mai simplă definiţie conotativă este:
1. Definiţia prin sinonime: se defineşte ca termen printr-un alt termen care osedă acelaşi înţeles. Acesta este un procedeu foarte folosit în dicţionare (în special în cele mici). Exemple: adagiu=maximă (sentinţă) , lealitate=sinceritate (cinste, francheţe). Deşi practicată şi acceptată de uni logicieni nominalişti drept corectă, definiţia prin sinonime nu este satusfăcătoare, deoarece ajunge la eroarea logică numită cerc ăn definiţie. În plus nu toate cuvintele au sinonime iar, pe de altă parte, rareori se întîlnesc sinonime absolute.
2. Definiţia prin gen proxim şi diferenţă specifică, procedeu impus cum am văzut încă din antichitate de Aristotel. Este un procedeu care face apel la celelalte operaţii logice cu termeni (specificare, generalizare, clasificare şi diviziune), în acest fel fiecare termen cîştigînd un loc precis într-un sistem de termeni. Pe scurt, procedeul constă în : i) introducerea termenului de definit înte-un termen care este genul său, ţinînd seama de asemănările cu semnificaţia altor termeni ; ii) diferenţierea termenului de ceilălanţi termeni incluşi în gen prin stabilirea deosebirilor . Cu alte cuvinte procedeul conotativ iniţiat de Aristotel presupune stabilirea unor relaţii între termeni, prezentaţi mai sus: subordonarea şi coordonarea.
Definiţia realizată prin gen şi diferenţă trebuie să satisfacă urmîtoarels condiţii:
1) genul să fie proxim adică subordonat imediat.
2) Diferenţa să fie specifică, o notă proprie din intensiunea definitului, care să-l deosebească de celelalte specii incluse în genul proxim. Altfel, nota respectivă nu caracterizează termenul în mod exclusiv.
3) Un termen poate fi inclus, succesiv, în genuri proxime diferite şi poate poseda mai multe diferenţe specifice.
4) Acelaşi termen poate fi definit în mai multe feluri. De exemplu : „cercul-este secţiune într-un con“; ,,este locul geometric al anumitor puncte“; ,,este figura generată de o rază“.etc. Aceste definiţii se ierarhizează după valoarea lor gnoseologică şi după necesităţi demonstrative.

Poezii

Maraton

De cînd iei fiinţă, fugi

Să ieşi în lumea nouă

Dar lumea fuge totuşi

Dînd timpul în două

Provind din urmă vezi

Că lumea este în faţă

Din urmă vrei să o ajungi

Observi că nu ai minte

Şi pas cu pas tu fugi

Atunci cînd noaptea cade

Se aşterne peste ea

Visul de a cîştiga mereu