LOGICĂ

Regulile (legile, definiţiei)

Dacă acceptîm că definiţia constă în reconstruirea unui termen cu ajutorul altor termeni şi definiţia urmăreşte clarificarea înţelesului termenului respectiv rezultă legile (regulile) de respectat pentru ca definiţiile, realizate după procedura aristodiană să fie corecte.
1) Definitorul şi definitul trebuie să fie exprimaţi prin termeni identici. Aceasta este o regulă privitoare la extensiunea termenilor, a căror satisfacere face ca definiţia să fie adecvată, adică să fie exprimată printr-o propoziţie de forma S (specia) este GD (gen+diferenţa) în care trebuie să avem S=GD (verbul ,,este“ indică raportul de identitate). Aceasta este o propoziţie universal afirmativă, cu predicatul distribuit, care se converteşte simplu: GD este S : de exemplu: triunghiul estepoligonul trilater = poligonul trilater este triunghiul.
Dacă definitul şi definitorul nu sunt exprimaţi prin termeni identici, atunci definiţia este incompletă, fiind posibile trei situaţii:
1. Dacă termenul definitor este subordonat termenului definit, atunci definiţia este prea largă, de exemplu, Văzul este facultatea de a distinge corpurile (Platon); Pătratul este patrulaterul echilateral.
2. Dacă termenul definitor este subordonat termenului definit, atunci definiţia este prea îngustă; de exemplu, Matematica este ştiinţa cantităţii, Matematica este ştiinţa numerelor; Omul este fiinţa raţională.
3. Dacă definitorul şi definitul sunt termeni încrucişaţi, definiţia este, pe de o parte, prea largă, pe de alta, prea îngustă; de exemplu, Naţiunea este comunitate de limbă; Sociologiea este ştiinţa societăţii.
2) Definiţia să fie clară. Este o regulă privitoare la intensiune şi pretinde ca termenul definitor să fie mai clar decît definitul. Pentru respectarea acestei reguli se impun următoarele condiţii:
1. Definiţia să nu fie tautologică, adică definitorul să nu repete definitul, ca în exemplul: ,,Lumina este mişcarea luminară a corpurilor luminoase“ (Noël). ,,Memoria este facultatea de a regîndi ceea ce a fost anterior conştientizat“.
2. Definiţia să nu fie circulară, cu alte cuvinte, termenul definitoe să nu se sprijine la rîndul lui pe termenul definit, ci să fie termen independent de acesta; de exemplu: Frumosul este ceea ce suiscită simţul estetic; Spaţiul este ordinea coexistenţei, iar timpul este ordinea succesiunii. Se exceptează prin forţa lucrurilor, de la respectarea acestei condiţii definiţia termenilor corelativi, care sînt definiţi în virtutea relaţiei care îi uneşte. De exemplu, termenii ,,întreg“şi,, parte“ : Întregul este ansamblul părţilor componente, integrate organic, iar Partea este un element al întregului, care are o relativă independenţă în raport cu acesta.
3. Definiţia să fie negativă, dacă poate fi afirmativă, adică definitorul să indice ce este definitul, nu ceea ce nu este.Din capul locului se impune în legătură cu această regulă, să facem distincţie între ,,negaţia lingvistică“ şi ,,negaţia logică“; cele două feluri de negaţii nu se suprapun în toate cezurile. Sunt negaţii lingvistice, precum ,,universul nu este finit“, ce nu sunt totodată şi negaţii logice; dimpotrivă, aserţiunea se referă la prezenţa unei însuşiri, aceea de a fi infinit. De aceea o definiţie precum ,,paralelele sînt drepte ce nu se întîlnesc niciodată oricît ar fi prelungite“nu reprezintă o încălcare a acestei reguli. Mai este de observat împrejurarea că acestei reguli i se sustrag definiţiile termenilor negativi, care, în mod inevitabil, au o formă logică negativă. Un exemplu în acest sens este definiţia: Independenţa logică este propietatea unui sistem axiomatic constînd în aceea că nici una din axiomele sale nu se poate deduce din celelalte axiome ale sistemului respectiv. De aceea sunt admise definiţii negative în dihotomii:,,vertebrat“-,,nevertebrat“. Totuşi o analiză profundă descoperă note pozitive: nevertebratele au o anumită organizare interioară.
4. Definiţia să nu cuprindă termeni echivoci şi expresii figurate.Această regulă pretinde mai întîi ca definitorul să cuprindă numai termeni cunoscuţi, cu o semnificaţie şi un sens precise. În exemplul : Raţiunea este facultatea de a judeca bine, adică de a discerne binele şi răul, adevărul şi falsul, frumosul şi urîtul printr-un sentiment interior, spontan şi imediat nu este satisfăcută această pretenţie. El conţine părţi precum ,, sentiment interior, spontan şi imediat“, cu totul imprecise.Regula pretinde mai apoi ca definitorul să nu recurgă la expresii figurateşi la metafore, ci să indice în mod precis notele caracteristice ale definitului. Cu alte cuvinte nu-şi au au locul în definiţie figurile de stil cu sens retoric, menite să stîrnească adeziunea sau, în orice caz o anumită reacţie subiectivă. De aceea propoziţii ca: Ideea de bine este soarele în lumea ideilor, Dreptul este întruchiparea ideii morale, Cîinele este prietenul credincios al omului nu sunt definiţii.
Unele manuale de logică peopun admiterea în lista regulilor definiţiei şi a unei reguli privind consistenţa definiţiei. Se consideră că definiţia nu trebuie să intre în contradicţie cu alte definiţii şi propoziţii din interiorul unui sistem de propoziţii şi că, în acest sens ea trebuie să fie consistentă. Se poate însă remarca fără dificultate că, în vreme ce regulile amintite mai sus se referă la extensiunea şi intensiunea termenilor ce compun definiţia şi deci numai la propietăţi ale definiţiei, cerinţa consistenţei se referă la relaţiile propoziţilor în interiorul unui sistem. Ea nu este propiu-zis o regulă privind definiţia, ci o aplicare a principiului necontradicţiei la nivelul unui sistem de propoziţii şi mai exact o propietate a acestuia.