Controlul politic
În urma modificărilor apărute în viaţa societăţii datorate avîntului mijloacelor de informare în masă precum şi rolul căpătat de acestea în viaţa societăţii politicul tinde permanent spre restrîngerea capacităţii mass-media de a activa ideologic. Pentru a menţine un control strict asupra mijloacelor de informare, Puterea poate exercita două tipuri de control: legislativ şi administrativ. Controlul legislativ este cel mai agresiv şi mai vizibil. Printr-o legislaţie limitativă jurnaliştilor li se restrînge accesul la anumite informaţii, li se impune o conduită comunicaţională generatoare de dependenţă şi li se oferă un cadru închis de activitate şi mişcare. Controlul administrativ, acţionează prin stimularea unei „anumite părţi a presei”, conformă cu politicile şi ideologiile clasei conducătoare, prin acordarea de scutiri fiscsle, prin încurajarea privatizării sau a concesionării către persoanele aflate în imediata apropiere a conducerii partidelor de guvernămînt. Aceste două tipuri de control pot fi: fie restrictiv, fie stimulativ. Controlul de tip restrictiv se poate realiza prin restrîngerea accesului la frecvenţele de radio şi televiziune, prin impunerea unui monopol pentru staţiile de amplificare sau pentru companiile de difuzare a presei şi în cel mai grav mod, prin constituirea unor monopoluri informaţionale prin restricţii împise de agenţiile de monitorizare a presei.Un alt mijloc de control este controlul surselor informaţionale. Un ziarist lipsit de informaţii devine în timp prea puţin credibil, iar Puterea poate să restrîngă accesul la date şi materiale concrete apelînd la „secretul de stat”. Libertatea de informare a fiecărui cetăţean, inclusiv a ziaristului, poate fi limitată sau împiedicată prin metode greoaie de obţinere a informaţiilor sau prin excepţii de la regulă, care scot de sub controlul public anumite fapte sau persoane. În plus legile privind calomnia, insulta sau lezarea imaginii publice pot acţiona ca factori de stres pentru blocarea proceselor de informare. Principiul publicităţii rămîne totuşi ca o garanţie a protejării informării publice. Oricare persoană intrată de bună voie într-o poziţie oficială, într-o carieră ce presupune expunerea sau într-o acţiune ce solicită atenţia publică , renunţă odată cu aceasta la drepturile sale individuale şi la intimitatea personală, fiind conştientă de criticile, opiniile contrare sau de reprezentările eronate ale imagimii sale.
În urma modificărilor apărute în viaţa societăţii datorate avîntului mijloacelor de informare în masă precum şi rolul căpătat de acestea în viaţa societăţii politicul tinde permanent spre restrîngerea capacităţii mass-media de a activa ideologic. Pentru a menţine un control strict asupra mijloacelor de informare, Puterea poate exercita două tipuri de control: legislativ şi administrativ. Controlul legislativ este cel mai agresiv şi mai vizibil. Printr-o legislaţie limitativă jurnaliştilor li se restrînge accesul la anumite informaţii, li se impune o conduită comunicaţională generatoare de dependenţă şi li se oferă un cadru închis de activitate şi mişcare. Controlul administrativ, acţionează prin stimularea unei „anumite părţi a presei”, conformă cu politicile şi ideologiile clasei conducătoare, prin acordarea de scutiri fiscsle, prin încurajarea privatizării sau a concesionării către persoanele aflate în imediata apropiere a conducerii partidelor de guvernămînt. Aceste două tipuri de control pot fi: fie restrictiv, fie stimulativ. Controlul de tip restrictiv se poate realiza prin restrîngerea accesului la frecvenţele de radio şi televiziune, prin impunerea unui monopol pentru staţiile de amplificare sau pentru companiile de difuzare a presei şi în cel mai grav mod, prin constituirea unor monopoluri informaţionale prin restricţii împise de agenţiile de monitorizare a presei.Un alt mijloc de control este controlul surselor informaţionale. Un ziarist lipsit de informaţii devine în timp prea puţin credibil, iar Puterea poate să restrîngă accesul la date şi materiale concrete apelînd la „secretul de stat”. Libertatea de informare a fiecărui cetăţean, inclusiv a ziaristului, poate fi limitată sau împiedicată prin metode greoaie de obţinere a informaţiilor sau prin excepţii de la regulă, care scot de sub controlul public anumite fapte sau persoane. În plus legile privind calomnia, insulta sau lezarea imaginii publice pot acţiona ca factori de stres pentru blocarea proceselor de informare. Principiul publicităţii rămîne totuşi ca o garanţie a protejării informării publice. Oricare persoană intrată de bună voie într-o poziţie oficială, într-o carieră ce presupune expunerea sau într-o acţiune ce solicită atenţia publică , renunţă odată cu aceasta la drepturile sale individuale şi la intimitatea personală, fiind conştientă de criticile, opiniile contrare sau de reprezentările eronate ale imagimii sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu