Se afișează postările cu eticheta politică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politică. Afișați toate postările

joi, 24 martie 2011

POLITICĂ

Diversitatea culturală în Europa








Europa se caracterizează prin coexistenţa a numeroase culturi ale căror caracteristici prezintă concomitent similarităţi şi diferenţe apreciabile. Din punct de vedere cultural, popoarele ce o compun se aseamănă într-o măsură mult mai mare decît se deosebesc între ele. Un prim punct comun pe care îl distingem este faptul că popoarele care compun Uniunea Europeană sunt similare din punct de vedere al credinţelor religioase; practic ele sunt toate creştine şi prezintă sisteme de guvernare de acelaşi tip. De altfel, în Declaraţia asupra identităţii europene din 1973 diversitatea culturală din Europa era percepută în cadrul civilizaţiei europene comune.

Desigur, la nivelul ţărilor care compun Uniunea Europeană există şi numeroase diferenţe notabile. Dată fiind influenţa indo-europeană din trecut, în ţările europene se constată elemente culturale de grup „tip castă“, ce au în mentalul colectiv un anumit dispreţ faţă de munca manuală şi admiraţie pentru muncile brahmanice mai elevate precum: învăţămînt, sănătate etc. Sunt două categorii principale: nordice, cu culturi de tip germanic, şi mediteraneene, cu culturi de tip latin. Extinderea Uniunii Europene a sporit diversitatea culturală prin includerea ţărilor de origine slavă. Existenţa diferenţelor culturale nu reprezintă un obstacol major în calea integrării europene, ci, dimpotrivă, abordate adecvat, aceste diferenţe pot deveni sursa a numeroase avantaje competitive pentru Uniunea Europeană.

Globalizarea Europei a sporit diversitatea prin cele 27 de ţări membre, alcătuind o familie, dar tolerînd diversitatea etnică şi culturală. Elemente precum libera circulaţie, moneda unică constituie pilonii unei noi culturi europene bazată pe multiculturalism şi diversitate. Europa se mîndreşte cu diversitatea sa culturală. Deşi limba, literatura, teatrul, artele vizuale, arhitectura, meşteşugurile, cinematografia şi radiodifuziunea aparţin unei ţări sau unei regiuni specifice, aceasta reprezintă o parte din moştenirea culturală comună a Europei. Uniunea Europeană doreşte să menţină şi să încurajeze această diversitate şi să o facă accesibilă celorlalţi.

luni, 17 mai 2010

Comunicare

Evoluţia comunicării


Etimologia comunicării ilustrează foarte bine înrădăcinarea sa în centrul proceselor elementare şi dinamicilor istorice ale sociabilităţii umane. Din latinescul comunicare şi din latina creştină communio apare în secolul al XIV-lea şi semnifică a pune laolaltă, a fi în relaţie. Pînă în secolul al XVI-lea, este aproape de comuniune, împărtăşire, participare. Începînd cu secolul al XVI-lea, apare un alt sens, cel de transmitere, legat de dezvoltarea poştei şi a drumurilor. Începînd cu secolul al XIX-lea, acest al doilea sens este luat o dată cu dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare, întîi fizice: tren, maşină, avion, apoi la distanţă: telefon, radio, televiziune, internet. Cele două sensuri coexistă pînă la sfîrşitul secolului al XX-lea.


Comunicarea ca operator antropologic, matrice a legăturii sociale


Sociologia compreshaustivă a interacţiunilor şi mediilor comunicative ale acestei legături, sprijinită pe o dublă referinţă teoretică. Pe de o parte, cea a Antropologiei structurale a lui C. Lévi-Strauss (1973), care defineşte societatea tocmai ca ţesut relaţional de: "indivizi şi de grupuri care comunică între ele" şi care integrează în aceste procese de comunicare tripticul fundamental al schimbului de femei, de bogăţii şi de mesaje simbolice.
Pe de altă parte, cea a Teoriei acţiunii comunicaţionale a lui J. Habermas (1981), care distinge între relaţiile constitutive ale unei societăţi "activitatea comunicaţională" de "instrumentală" şi de "activitatea strategică" ghidate de căutarea exclusivă a succesului, punînd în lumină orientarea specifică a comunicării spre "intersubiectivitate" şi "intercompreshesiune" . Ceea ce sugerează problematicile de elucidat pentru a înţelege funcţionarea sa în orice colectivitate umană.
Putem distinge cel puţin trei astfel de problematici descompunînd analitic orice proces de comunicare într-o triadă de elemente constitutive: obiectul comunicării sau conţinutul mesajelor schimbate în viaţa socială ridică problema semnificaţiei realităţilor umane, care sunt astfel puse în comun; relaţia de comunicare propriu-zisă pune problema mecanismelor de interacţiune socială care constituie fundamentele schimbului de masaje între indivizi şi circulaţia lor în cadrul grupurilor; limbajul comunicării trimite la problematica semnelor care vehiculează aceste mesaje şi a diferitelor moduri de semnificare în relaţiile sociale.

POLITICA

Rolul culturii politice în formarea unui comportament politic democratic



Comportamentul politic reprezintă modalităţile de acţionare ale unui grup social, ale unui partid în raport cu instituţiile şi organizaţiile politice, cu doctrina şi programul acestora (participarea la alegeri, exercitarea derpturilor politice, constituţionale, desfăşurarea unei activităţi în cadrul unui partid politic sau societăţi profesionale, ştiinţifice, culturale).
În sens larg, comportamentul se defineşte ca mod de manifestare a unei structuri complexe, organizată ierarhic, care se desfăşoară într-un cadru determinat şi urmăreşte realizarea unor obiective imediate sau mai îndepărtate.
În sens restrîns, comportamentul politic reprezintă un sistem de acţiuni desfăşurate de un individ, în scopul asigurării propriei existenţe.
Cultura politică realizează o legătură strînsă între desfăşurarea evenimentelor politice şi comportamentul indivizilor ca reacţie la aceste evenimente.
Comportamentul politic al indivizilor şi grupurilor sociale este afectat de evenimentele politice şi de semnificaţiile care sunt atribuite acestor evenimente de către membrii societăţii. Noţiunea de semnificaţie reprezintă relaţia dintre convingerea formată în prealabil de individ şi desfăşurarea evenimentelor politice în cadrul societăţii. Marticele de bază ale convingerilor politice influenţează nu munai modul cum indivizii reacţionează cu evenimentele politice, ci şi căile prin care ei participă la viaţa politică.
Politologul Y. Shemeil consideră că în cultura politică trebuie inclusă şi perceperea subiectivă a istoriei societăţii, deoarece experienţa dobîndită influenţează modul de a gîndi asupra fenomenului politic, credinţele şi atitudinile politice.
Convingerile de bază sunt influenţate de memoria asupra evenimentelor politice trecute. Evenimentele actuale sunt descifrate în lumina celor petrecute în trecut. Elementele contemporane contribuie la îmbogăţirea experienţei acumulate de-a lungul anilor.
Comunitatea culturală determină suporturile, susţinerile sistemului politic, deoarece prin analiza evenimentelor istorice se realizează adeziunea grupurilor sociale faţă de acesta.
Convingerile politice generale dau o direcţie tendinţelor politice şi constituie o bază pentru justificarea atitudinilor privind problemele politice. Convingerile sociale generale şi cele politice se intercondiţionează reciproc. Exemplu, într-un sistem politic democratic, convingerea că trebuie să participe la deciziile politice este invocată pentru a se justifica necesitatea participării la decizii în alte domenii ale vieţii sociale.
Atitudinea politică reprezintă o modalitate constantă de a reacţiona pozitiv sau negativ faţă de idei, doctrine, programe, instituţii, organizaţii, situaţii şi evenimente politice. În esenţă, atitudinea politică exprimă poziţia favorabilă sau nefavorabilă adoptată de o persoană sau un grup social faţă de un act sau faţă de politica pe care o desfăşoară un partid, organ de stat sau organism internaţional.
Atitudinea politică a indivizilor, categoriilor şi grupurilor sociale se manifestă în funcţie de ideologia politică la care aceştia aderă. Ea este corelată cu opinia generală, aceasta din urmă devine un mod de exprimare a atitudinii politice.
Intensitatea manifestării atitudinii politice este în funcţie de valorizarea sau devalorizarea fenomenelor politice într-o măsură mai mare sau mai mică. Indivizii care au atitudini extremiste au în acelaşi timp şi manifestări intense.
Organizarea şi coerenţa sistemului politic se realizează prin intermediul a două dimensiuni principale: preferinţele pentru principalele mize politice sau principalii actori ai vieţii politice şi angajarea în activitatea politică. Aceste două dimensiuni se intercondiţionează, determinînd orientarea politică a individului. În societate, individul se raportează la un anumit status şi joacă un anumit rol.
Comportamentul politic este acela care asigură intrarea individului în rol şi satisfacerea cerinţelor statusului social. Participarea politică reprezintă angajarea conştientă a indivizilor, a grupurilor sociale la elaborarea, adoptarea şi aplicarea deciziilor politice. Ea este o modalitate superioară de manifestare a activităţii politice în condiţiile existenţei unui regim politic democratic.
Participarea politică reală a diverselor categorii de oameni la viaţa politică este strîns legată de însuşirea valorilor şi normelor politice corespunzătoare şi de democratizarea tuturor sectoarelor de activitate, a societăţii în ansamblul ei. Descifrarea proceselor şi tendinţelor care se manifestă în etapa actuală în ţara noastră şi în lumea contemporană, formarea unei noi gîndiri politice şi a unui comportament politic corespunzător transformărilor profunde din viaţa economică şi socială sunt determinate de un nivel ridicat de cultură politică.
Experienţa istorică a popoarelor arată că instaurarea şi funcţionarea eficientă a unui regim politic democratic sunt indiscutabil legate de modul cum membrii societăţii îşi însuşesc noile valori şi norme politice. Eficienţa participării la viaţa politică este, totodată, condiţionată de formarea convingerilor, atitudinilor şi a comportamentelor democratice la nivelul individului, grupului social şi al comunităţii umane.
Implicarea culturii politice în formarea şi funcţionarea sistemului politic pluralist presupune înţelegerea corectă şi promovarea intereselor şi aspiraţiilor participanţilor la procesul democratizării vieţii economice, sociale şi spirituale.
Opţiunile politice ale oamenilor se formează în strînsă legătură cu schimbările care au avut loc în viaţa economică, socială şi spirituală. Participarea lor în cunoştinţă de cauză la aceste transformări este strîns legată de înţelegerea necesităţilor, de realizare a aspiraţiilor şi idealurilor lor politice.



duminică, 25 aprilie 2010

POLITICA

Funcţiile culturii politice





Cultura politică reprezintă un element al stabilităţii sistemului politic, al ordinii sociale, este baza susţinerii şi consolidării acestora. Rolul culturii politice se realizează prin funcţiile sale: informaţională, axiologică şi normativă.
Prin funcţia informaţională, cultura politică transmite oamenilor informaţii cu privire la sistemul politic, valori şi norme politice, criterii de apreciere a evenimentelor politice. Această funcţie contribuie la cunoaşterea legăturilor complexe directe dintre societatea politică şi cea civilă, a criteriilor prin care membrii societăţii apreciază politica statului, solidarizîndu-se sau împotrivindu-se faţă de măsurile ।Într-un sistem politic democrat, informarea se realizează în ambele sensuri, de la guvernanţi la cei guvernaţi şi invers. Prin informare, guvernanţii îşi prezintă deciziile şi urmările aplicării lor în practică. La rîndul lor, cei guvernaţi îşi exprimă opiniile asupra legalităţii sau ilegalităţii măsurilor adoptate, îşi manifestă poziţiile şi atitudinile faţă de autorităţile respective.Prin funcţia axiologică se realizează aprecierea, valorizarea fenomenelor politice. Rezultatele acţiunilor politice constituie o bancă de date pentru dezvoltarea culturii politice. Avînd semnificaţii corespunzătoare din punct de vedere politic, acestea se transformă în valori, delimitează pentru fiecare individ limitele acţiunii lui politice, pătrund în funcţionarea instituţiilor politice şi în activitatea claselor, categoriilor şi grupurilor sociale şi a fiecărui individ. Aceste semnificaţii ale culturii politice influenţează practica politică.
Cultura politică tinde spre consens, spre constituirea unui acord între membrii societăţii, asupra valorilor, credinţelor şi deprinderilor de viaţă existente. Normele politice contribuie la integrarea în viaţa socială a fiecărui individ. În unele condiţii, normele comportă mai multe alternative, alegeri posibile, oferă diverse modele de comportament pentru aceeaşi situaţie. Sistemul politic pluralist admite contestarea valorilor şi a normelor politice generale.

luni, 14 decembrie 2009

POLITICA

Impactul publicităţii asupra alegătorilor



Publicitatea un element extrem de important într-o campanie electorală. În zilele noastre campania electorală are loc în sufrageriile alegătorilor. Candidaţii pătrund în casele noastre prin intermediul ştirilor şi a reportajelor, prin materiale publicitare şi alte genuri de publicitate. Uneori, un jurnalist slujeşte drept interlocutor, dar adeseori politicienii deţin controlul total asupra mesajului receptet de alegători. Deşi unii politicieni afirmă că publicitatea înbunătăţeşte calitatea dezbaterilor din timpul campaniei electorale oferind alegătorilor informaţiile pe care mijloacele de informare nu le oferă întodeauna. Totuşi există şi politicieni care critică acest rol al publicităţii afirmînd că publicitatea vulgarizează dezbaterea politică, reducînd cele mai complexe probleme la simple sloganuri, bazîndu-se pe sentimentele alegătorilor, şi nu pe intelectul acestora.
Publicitatea politică merită o atenţie deosebită. Puterea anunţurilor publicitare este prea mare pentru a fi ignorată. Procesul de „vindere” a unui candidat cu ajutorul publicităţii merită atenţia presei. Oamenii care apar la televiziune în reclame susţinînd sau lăudînd sunt chiar „oameni simpli“ aşa cum sugerează materialul publicitar, sau sunt actori bine pregătiţi. Este real şi onest mesajul publicitar sau distorsionează faptele prin conţinutul lui? Un candidat fără scrupule ar putea şă îşi copleşească alegătorii cu o publicitate falsă, în ultimul minut, încît oponentul său să nu mai poată răspunde în mod eficient. În acest sens mass-media poate refuza să transmită mesaje publicitare noi care nu au mai fost prezentate anterior în ultimile 48 de ore ale campaniei electorale. Prin acest fapt se oferă timpul necesar candidatului acuzat să poată reacţiona.
Publicitatea este o formă de dezbatere publică şi, de fapt, reprezintă o exprimare liberă, garantată prin constituţie. La fel ca şi sondajele comlexitatea tehnicilor publicitare este atît de mare încît politicienii se confruntă cu tendinţa de a le utiliza în manipularea opiniei publice. Profesioniştii din publicitate planifică din timp reacţiile publicului. Reacţiile alegătorilor vor fi diferite la anunţurile politice. Uni vor spune că s-au decis să voteze sau nu. Această lipsă de uniformitate a reacţiilor îi face pe poiticienii să încerce să menţină onestitatea sistemului. Sondajele le oferă politicienilor o oarecare idee despre atitudinea alegătorilor, dar o imprevizibilitate a evenimentelor şi a opiniei publuce va fi adăugată în ecuaţia unei campanii electorale.

POLITICA

Publicitatea electorală


Publicitatea electorală diferă de celelalte forme publicitare într-un mod specific: alegătorul trebuie să-şi selecteze candidatul preferat printr-un vot exprimat într-o anumită zi. Din acest motiv publicitatea electorală într-o campanie electorală are ca scop vînzarea într-o singură zi. Dacă produsul prezentat ar fi de exemplu un detergent, consumatorul ar putea reacţiona oricînd la mesajul transmis prin publicitatea produsului respectiv. Un mesaj politic însă stimulează audienţa în ultimele 12 ore ale campaniei electorale. Publicitatea fie ea politică sau nu reprezintă analizarea datelor şi stabilirea aspectelor spre care se vor concentra anunţurile. În publicitatea politică, sondajele ajută la determinarea punctelor tari şi slabe dar şi la perceptia alegătorilor asupre felului în care pot fi înbunătăţite sau remediate eventualele defecte ale candidatului. Sondajele indică ce gîndesc alegătorii, ce sentimente poate să provoace anunţul. Aidoma unui discurs din campanie sau un reportaj de ştiri, publicitatea oferă un mijloc de comunicare cu publicul. Candidaţii mai puţin cunoscuţi trebuie să-şi sporească reputaţia numelui, deoarece publicitatea lor are scopul de a înscrie numele lor în memoria electoratului. Un alt scop poate fi prezentarea unor însuşiri ale candidatului şau a explica anumite luări de poziţie. Mesajul publicitar este alcătuit în aşa fel încît să facă apel atît la sentimentele conştiente cît şi subconştiente ale alegătorului. Nici contextul istoric nu este de neglijat pentru că deciziile alegătorilor nu apar dintr-un vid. Aceştia îşi amintesc de candidaţii anteriori şi de promisiunile din campanii, întemeindu-şi loialitatea pe speranţele şi temerile faţă de trecut şi viitor. Oricine a văzut reclame deosebite pentru diverse produse îşi aminteşte melodiile sau sloganurile utilizînd produsele respective, chiar dacă nu imediat. În politică însă imprevizibilul „vînzării într-o singură zi“ dictează conţinutul materialelor publicitare. Dacă publicitatea nu stimulează o decizie electorală favorabilă prin vot, aceasta nu este bună.
În pofida enormului ajutor oferit de sondaje, crearea unui mesaj publicitar politic reprezintă o ştiimţă inexactă. Reuşita sau eşecul din publicitatea politică sunt determinate în mare parte de contextul general al campaniei electorale. Evenimentele neprevăzute pot să împiedice un candidat aflat în frunte şi să resusciteze un pierdant. Din pricina acestiu caracter imprevizibil al politicii, planul publicitar al unei campanii trebue să rămînă pe cît posibil flexibil.

marți, 8 septembrie 2009

Stabilirea agendei


Fiind cea mai constantă sursă de informaţii pentru public, presa poate face multe pentru stabilirea unor agende naţionale. Mijloacele de informare în masă nu impun ideologii, dar atrag atenţia publicului asupra unor anumite probleme. Relatarea de pe prima pagină sau ştirea zilei ajunge instantaneu să reprezinte cele mai importante evenimente pentru consumatorul de ştiri. Atribuirea unei anumite semnificaţii este o funcţie a discernămîntului editorialistic al organelor de presă. Să presupunem că un candidat la preşedenţie ţine un discurs despre problemele A, B şi C el consideră că problema A este cea mai importantă pentru public, dar organul de presă ia hotărîrea să pună accentul asupra problemelor B şi C în mod deosebit. Fiind un consumator de ştiri, cetăţeanul va fi predispus să acorde mai multă importanţă prezentărilor din mass-media. În felul acesta cetăţeanul s-ar putea nici să nu afle vreodată de prioritîţile candidatului la preşedenţie. Electoratul este în întregime la îndemîna evaluărilor mijloacelor de informare în masă care stabilesc importanţa relativă a afirmaţiilor unui politician.

vineri, 10 iulie 2009

POLITICĂ

Funcţiile mass-media


Analistul politic Harold Lasswell menţionează trei funcţiuni ale mass-media: supravegherea lumii pentru prezentarea evenimentelor aflate în derulare, interpretarea sensului evenimentelor şi socializarea indivizilor în mediul lor cultural.
Supravegherea poate fi de două feluri: publică şi privată. Supravegherea publică ridică problemele civice şi stimulează trecerea la acţiune. Oamenii din presă determină care sunt ştirile momentului ce evenimente politice vor fi urmărite sau nu. Decizia lor afectează întîmplările şi persoanele care vor fi incluse în centrul atenţiei pentru discuţile şi activităţile politice ulterioare. În afara faptului că în chestiunile importante de interes public mass-media atrage atenţia mai oferă şi indicii cu privire la importanţa unei probleme anume. Temele cu o importanţă mai mare sunt prezentate pe larg în prima pagină a ziarelor cu titluri mari şi bogat ilustrate ori în cadrul unor emisiuni speciale la radio şi televiziune. Prin faptul că prezintă un individ sau o instituţie, mass-media poate conferi acesteia un statut. Pentru că atenţia mijloacelor de informare este hotărîtoare succesului politic, actorii de pe şcena politică crează, cu bună ştiinţă, situaţii care pot atrage atenţia presei. Ele pot varia de la conferinţe de presă anunţate şi atunci cînd nu există nimic ce ar merita să fie anunţat, pînă la atacul fizic asupra unor persoane sau bunuri menite să determine o anumită cauză. Supravegherea privată dă posibilitatea cetăţeanului de rînd să ignore impactul mai amplu al ştirilor pe care la citeşte, le ascultă sau le urmăreşte. Cetăţenii folosesc mijloacele de informare în masă pentru a menţine controlul strîns a ceea ce ei consideră mai important. Alte funcţii private ale mass-media pentru omul obişnuit pot fi cele de divertisment, companie, modalităţi de petrecere a timpului liber. Prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă oamenii pot participa la evenimentele politice ale momentului.
Mass-media nu numai că supraveghează desfăşurarea evenimentelor cotidiene aducîndu-le în atenţia publică sau privată, ci le interpretează sensul, le aşază în context şi speculează cu privire la consecinţele lor. Marea majoritate a incidentelor se prezintă unei multitudini de interpretări, în funcţie de valoarea şi experienţa celui care le interpretează. Sugerînd relaţile între diverse evenimente şi cauzele lor presa poate forma opinii chiar şi fără a spune auditorului ce să creadă sau la ce să se gîndească.
A treia funcţie fundamentală a mass-media este socializarea politică. Aceasta presupune învăţarea principalelor valori elementare şi a direcţiilor fundamentale pentru pergătirea individului în vedrea acţiunii de integrare în mediul cultural. Informaţile din mass-media oferă ingredientele pe care oamenii le utilizează pentru a-şi ajusta atitudinile existente şi opiniile pentru a ţine pasul cu lunea într-o continuă schimbare. Ea trebuie creditată cu mare parte din socializarea continuă şi resocializarea adulţilor.

POLITICĂ

Mass-media şi importanţa politică


Ceea ce se relatează la ştiri joacă adeseori un rol important în modelarea percepţiei despre realitate a milioane de oameni din toate domeniile vieţii. Mass-media serveşte adeseori drept model de atitudine şi comportament. Capacitatea de a atrage un public atît de vast, atît oameni obişnuiţi, cît şi elitele politice, constituie unul dintre ingredientele majore ale puterii mass-mrdia. Mijloacele de comunicare în masă oferă o audienţă naţională acelor grupuri sau indivizi pe care ele înseşi îi aleg. Mesajele dezbătute prin intermediul mass-mrdia se preocupă de cele mai importante aspecte ale vieţii sociale şi politice ale naţiunii. Oamenii se bazează pe ea pentru că informaţiile oferite pe care, în general, le consideră a fi credibile. Imaginile mediatice sunt extrem de puternice, mai ales atunci cînd implică aspecte din viaţă pe care oamenii nu le pot experimenta decît prin intermediul mijloacelor de informare în masă şi nu în mod direct, în propiul mediu social. Aspectele din vieţile personale şi profesionale ale politicienilor nu sunt exprimate de obicei în mod direct. În schimb, percepţia populaţiei aspra acestor aspecte este este modelată în mare parte de felul în care imaginile prezentate la ştiri sau în articolele din presa scrisă.

POLITICĂ

Procesul de evaluare


Dacă de exemplu , candidaţii la preşedenţie fac campanie într-o anumită zi, nu este posibil ca postul naţional sau local să îi prezinte pe toţi. Astfel, întreaga zi ar fi ocupată numai de acea emisiune politică. La fel şi în presa scrisă, nu fiecare candidat va putea fi prezentat pe prima pagină. Judecăţile de valoare ale mijloacelor de informare în masă hotărăsc asupra problemelor şi persoanelor care vor fi prezentate, cît şi asupra spaţiului ce îl vor primi şi în ce mod vor apărea. Cine va beneficia de cea mai amplă prezentare? Este o chestiune la discreţia totală a presei. „Procesul de evaluare” funcţionează pe parcursul campaniei pe măsură ce editorii, producătorii şi receptorii decid cine merită să fie prezentat şi cine nu. Cînd presa alege dintre cei plasaţi pe primele locuri la debutul unei campanii, acest lucru modifică strategiea politică în mod semnificativ. Un candidat trebuie să se dovedească activ la începutul campaniei electorale şi să atragă atenţia presei. Cel ce aşteaptă pînă la sfîrşitul primei faze pentru a-şi concentra atacul asupra contracandidaţilor riscă deja ca presa să-l scoată din jocul politic. Presei îi place să stabilească învingătorii din campanie încă de la începutul ei. Dacă nu eşti situat printre primii încă de la început ai toate şansele să fii uitat pe parcurs. Candidaţii ştiu că nominalizarea lor de către presă ca fiind reprezentativi este mare. Alegătorii care nu vor să-şi piardă timpul cu o studiere atentă a politicii urmăresc mijloacele mass-media pentru a fi ghidaţi în privinţa candidaţilor cu cele mai mari şanse. Printre alegătorii devotaţi există o predispoziţie să aleagă pe cei cu şanse reale de cîstig.

POLITICĂ

Stabilirea agendei


Fiind cea mai constantă sursă de informaţii pentru public, presa poate face multe pentru stabilirea unor agende naţionale. Mijloacele de informare în masă nu impun ideologii, dar atrag atenţia publicului asupra unor anumite probleme.Relatarea de pe prima pagină sau ştirea zilei ajunge instantaneu să reprezinte cele mai importante evenimente pentru consumatorul de ştiri. Atribuirea unei anumite semnificaţii este o funcţie a discernămîntului editorialistic al organelor de presă. Să presupunem că un candidat la preşedenţie ţine un discurs despre problemele A, B şi C el consideră că problema A este cea mai importantă pentru public, dar organul de presă ia hotărîrea să pună accentul asupra problemelor B şi C în mod deosebit. Fiind un consumator de ştiri, cetăţeanul va fi predispus să acorde mai multă importanţă prezentărilor din mass-media. În felul acesta cetăţeanul s-ar putea nici să nu afle vreodată de prioritîţile candidatului la preşedenţie. Electoratul este în întregime la îndemîna evaluărilor mijloacelor de informare în masă care stabilesc importanţa relativă a afirmaţiilor unui politician.

POLITICĂ

Politicienii şi accesul la mijloacele de informare


Mijloacele de informare au mărit influenţa abordării orientate spre individ în procesul electoral. Acum alegătorii, prin mass-media, privesc cu atenţie mai mulţi candidaţi şi nu ajung în cabina de vot, în ziua alegerilor, cu impresiile impuse de apartenenţa la unul dintre partide.Fluxul mesajelor politice îi determină pe alegători să se bazeze pe presă în loc de partide, ca sursă de informare cu privire la candidaţi şi problemele puse de aceştia. Candidaţii reacţionează faţă de acest proces printr-o tot mai redusă identificare cu partidul, concentrîndu-se asupra utilizării mass-media ca principal canal de atragere a electoratului. În ce măsură mijloacele de informare în masă au devenit participanţi şi nu doar prezentatori ai proceselor politice. Presa ajută publicul, descrind ceea ce se întîmplă pe şcenă. În acest fel mijloacele de informare în masă sunt prezentatori, interlocutori ai auditoriului şi nu actori. Deoarece a crescut rolul presei în politică, angajaţii mijloacelor de informare în masă pot ajunge pînă la nivelul la care abandonează publicul şi intră în rîndul actorilor. Presa decide candidaţii credibili, problemele importante, candidaturile care merită atenţia alegătorilor şi cele care pot fi ignorate.

POLITICĂ

Controlul politic


În urma modificărilor apărute în viaţa societăţii datorate avîntului mijloacelor de informare în masă precum şi rolul căpătat de acestea în viaţa societăţii politicul tinde permanent spre restrîngerea capacităţii mass-media de a activa ideologic. Pentru a menţine un control strict asupra mijloacelor de informare, Puterea poate exercita două tipuri de control: legislativ şi administrativ. Controlul legislativ este cel mai agresiv şi mai vizibil. Printr-o legislaţie limitativă jurnaliştilor li se restrînge accesul la anumite informaţii, li se impune o conduită comunicaţională generatoare de dependenţă şi li se oferă un cadru închis de activitate şi mişcare. Controlul administrativ, acţionează prin stimularea unei „anumite părţi a presei”, conformă cu politicile şi ideologiile clasei conducătoare, prin acordarea de scutiri fiscsle, prin încurajarea privatizării sau a concesionării către persoanele aflate în imediata apropiere a conducerii partidelor de guvernămînt. Aceste două tipuri de control pot fi: fie restrictiv, fie stimulativ. Controlul de tip restrictiv se poate realiza prin restrîngerea accesului la frecvenţele de radio şi televiziune, prin impunerea unui monopol pentru staţiile de amplificare sau pentru companiile de difuzare a presei şi în cel mai grav mod, prin constituirea unor monopoluri informaţionale prin restricţii împise de agenţiile de monitorizare a presei.Un alt mijloc de control este controlul surselor informaţionale. Un ziarist lipsit de informaţii devine în timp prea puţin credibil, iar Puterea poate să restrîngă accesul la date şi materiale concrete apelînd la „secretul de stat”. Libertatea de informare a fiecărui cetăţean, inclusiv a ziaristului, poate fi limitată sau împiedicată prin metode greoaie de obţinere a informaţiilor sau prin excepţii de la regulă, care scot de sub controlul public anumite fapte sau persoane. În plus legile privind calomnia, insulta sau lezarea imaginii publice pot acţiona ca factori de stres pentru blocarea proceselor de informare. Principiul publicităţii rămîne totuşi ca o garanţie a protejării informării publice. Oricare persoană intrată de bună voie într-o poziţie oficială, într-o carieră ce presupune expunerea sau într-o acţiune ce solicită atenţia publică , renunţă odată cu aceasta la drepturile sale individuale şi la intimitatea personală, fiind conştientă de criticile, opiniile contrare sau de reprezentările eronate ale imagimii sale.

miercuri, 13 mai 2009

POLITICĂ ÎN CRIZĂ

PATRON DE CARTON, JMECHER CU UN NEURON
Criza se adînceşte cu fiecare zi mai mult.Incapacitatea Guvernului este tot mai evidentă.După ce sectorul privat a reacţionat primul la efectele crizei scăzînd salarile angajaţilor la adăpostul dificultăţilor economice. Astfel la vremuri grele se găsesc firesc jmecheri noi din care patronii fentează plata unor dări către bugetul statului ,,bezmetic,,. Discutînd cu persoane direct afectate am aflat cu uimire că angajatul este silit să accepte unele jmecherii patronale pentru aşi păstra locul de muncă. Astfel o vînzătoare la un magazin din Năvodari B.L. acceptă să intre în şomaj tehnic pe rînd cîte o perioadă împreună cucelelalte colege. Bineînţeles că această măsură se întîmplă doar în acte, în rest nu intervine nici o schimbare. Se vine normal la muncă chiar de ar trebui să stai acasă. La fel se întîmplă şi cu o altă angajată din Constanţa cu 18 ani vechime la aceeaşi firmă ce se ocupă cu producerea de arcade din PVC. Aici jmecheria este un pic diferită prin faptul că este trimisă în şomaj. Astfel munca unui om poate fi exploatată de uni patroni care nu ştiu că o activitate economică mai poate şi scădea. Pentru el profitul este sfînt şi nu legile statului. Astfel statul pierde prin plata asigurărilor sociale etc. Angajatul este constrîns să accepte astfel de situaţii din care pe viitor pierd la calculul pensiei şi chiar la dreptul la ajutorul de şomaj in situaţia în care după această perioadă chiar intervine falimentul firmei. Un Deputat PNL din legislatura trecută spunea clar că nu trebuie să accepţi dar el uita faptul că pentru a putea face astfel de mofturi la locul de muncă trebuie să ai o situaţie diferită de un om obişnuit care veniturile sale îi asigură traiul de la o leafă la alta. Guvernul actual caută să se împrumute bani din exterior şi să facă economii la cheltuelile bugetare uitînd să prevină şi să sancţioneze astfel de practici care fac rău bugetului şi bine patronatului privat. Nu este corect, solidar şi ce or mai vrea dragi noştri oameni de stat.

joi, 22 ianuarie 2009

Băsescu vrea putere de dictator, Năstase temător

Este democratic să alegem dictatura?
Da este posibil să alegem dictatura în locul aşa-zisei democraţii. Acest lucru pare a fi de neînchipuit pentru oamenii paolitci de azi dar nu şi pentru cei obişnuiţi. Cine este oare vinovat?...Simplu nimeni dar totuşi cineva. Acest cineva este tocmai cel ce se tem de o astfel de ipoteză politică a viitorului dictator. Oare pe cine ar persecuta prima dată?...da pe cei care i s-ar opune. Ce nu s-a înţeles în democraţie este bunul simnţ. Căci de la politicienii care promit şi înşeală cu promisiuni electoratul pînă la patronii care exploatează practic angajaţii privîndui de drepturile oferite de lege precum:concediul de odihnă, care se plăteşte doar in înşelegere sau cel de studii care nici nu se pune în discuţie măcar. Acum nu mă miră cu nimic sondajul în care dictatorul este cerut. Să nu uităm istoria care ne spune că nu suntem un popor cu rădăcini democratice. Acest lucru se vede şi în zilele noastre cu ochiul liber, dacă întrebăm oameni simpli... ei vor cere ca Preşedintele să facă ceva, pentru că ei nu au făcut încă separaţia între dictator şi preşedinte. Acum este cam tîrziu să mai credem noi tinerii acestei ţări în implicarea politică. De ce oare?....simplu. Nu avem loc de cei care s-au prins ca un scai prin toate partidele. Ei au sita prin care se cerne viitoarele talente politice. Eu cred că sunt născut cu înclinaţii sociale, dar PSD-ul nu mă atrage la acţiune politică. Acest lucru este poate generat şi de faptul că acum suntem la Guvernare. dictatura se combate prin politici pe termen lung cu obiective clare...şi în primul rînd cu nivelul de trai al omului de rînd. Aceste două lucruri se pare că au fost uitate în democraţie. Stabilitatea democraţiei se păstrează prin bunăstarea fiecărui cetăţean.

joi, 27 noiembrie 2008

Cum afectează presa societatea

Cum afectează presa societatea

Presa este considerată a patra putere în stat. Ea este întîlnită pe tot globul, find prezentă în toate locurile fierbinţi la toate evenimentele anunţate şi neanunţate.Mass-Media este prezentă în toate statele din lume indiferent de regimul politic sau cultural.Pentru o societate modernă mijloacele Media reprezintă seva din care se hrănesc membri ei oameni simpli intelectuali şi chiar elitele.Orice om de pe glob se întîlneşte apeoape zilnic cu unul din principalele mijloace Media ( presă scrisă , radio , televiziune şi mai recent internetul). Find permanent lîngă omul din societate media exercită în permanenţă o influenţă asupra sa. Dacă ponim de la principalele funcţii ale Media : de informare, de formare, de divertisment observăm clar că Media este un puternic mijloc de influenţare a individului şi a societăţi în care este integrat. Se spune despre presă că este expresia societăţi politice în care îşi desfăşoară activitatea. Zilnic presa relatează diverse fapte interviuri , anchete , opinii pro şi contra find influenţată şi la rîndul ei influenţînd mai departe . Prin Media înţelegem mijloace de comunicare în masă, un sistem deosebit de complex care pune în mişcare o diversitate de mijloace şi factori. Capitaluri imense, echipamente tehnice sofisticate, resurse umane uriaşe. Avînd ca beneficiar al produselor sale miliarde de oameni. Ceea ce face din Media un fel de centru gravitaţional în raport cu care se poziţionează cu celelalte segments ale societăţii. Cuvîntul comunicare comform dicţionarului enciclopedic înseamnă : înştinţare, stire , veste, aducere la cunoştinţă a unor acte de procedură , în vederea exercitări drepturilor şi a obligaţilor ce decurg pentru părţile participante la acest act. În limita unor termeni care curg obişnuit de la data comunicării.Într-o altă accepţie comunicarea înseamnă . Prezentarea într-un cerc de specialişti a unei lucrări ştinţifice. Un mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor. Realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri în vederea transmiteri de informaţii, a obţineri stabilităţi sau a unei modificări de comportament individual sau de grup. În lucrarea Teoria Comunicări autorul Vasile Tram este de părere că:“în sensul cel mai general se vorbeşte de comunicare de fiecare dată cînd un sistem ,o sursă influenţează alt sistem în speţă un destinatar. Prin mijloacirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care ne leagă . Cuvîntul comunicare are un sens foarte larg . El cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident aceasta nu cuprinde numai cuvîntul scris sau vorbit ci şi muzica teatrul baletul artele vizuale şi în fapt toate componentele umane.”

Varietatea şi mobilitatea formelor comunicări de masă ne invadează viaţa ,făcînd ca produsele şi serviciile ei să devină pentru noi oameni indinspensabile.

Societatea şia det seama de puterea de influentare a presei încă de la începuturile ei . Începînd cu prima publicaţie tipărită Le Gazette fondată de Renodou care a încercat să elimine concurenţa astfel el a atras pe Jean Epstein un burghez parizian de origine germană care primea şi traducea veştile din germania. Acesta nu a mai colaborat cu ceilanţi editorii care în replică au contestat în justiţie dreptul lui Renodou de a publica o gazetă pretinzînd că acest drept îl au doar comunitatea tipografilor şi a librarilor. Monarhia la susţinut pe Renodou apreciind că breasla librarilor se consideră prea independentă în aceste condiţii publicaţia concurentă Nouveles Ordinires şia încetat apariţia. Astfel monarhia acaparează informaţia şi o pune în slujba intereselor sale. Iar din 1683 La Gazette devine organul oficial al curţi regale. Publicînd veşti în exclusivitate mai ales din străinătate. Renodou îşi redacta gazeta sub înalta supraveghere. Regele şi Cardinalul Rişio scriau ei însuşi veştile care îi priveau personal si refăceau informaţile venite de pe cîmpul de luptă. Astfel încă de aproape 500 ani omenirea a înteles că cine are mijloacele media are puterea controlînd societatea.

În zilele noastre mijloacele Media se prezintă sub multe aspecte. De la publicaţii sobre la şocante ,informative emisiuni TV si de Radio.Pentru a ajunge să satisfacă toate categoriile sociale mijloacele de comunicare în masă se împart în centrale internaţionale şi locale. Acestea ne dau o mare parte din informaţiile necesare vieţi influenţîndo direct dîndui o direcţie. Deschizînd o revistă aflăm în funcţie de profilul ei diverse lucruri mai mult sau mai puţin folositoare. De exemplu cum să ne îmbrăcăm în ton cu moda , ce să mîncăm pentru a fi sănătoşi, unde mergem să ne distrăm la teatru ,film etc. În acest mod mijloacele media pot influenţa individul ce face parte dintr-un grup care este o componentă a societăţi sale.Media exercită permanent influenţe sociale care afectează de la simpli oameni chiar ţării sau continente de exemplu: ţările arabe prezentate la stiri ca generatoare de terorism,sau articolele despre români copi abandonaţi hoţi si bonlavi de tuberculoză prezentate în Marea Britanie, Franţa, Italia au dus la influenţarea oamenilor şi chiar a deciziilor politice luate cu privire la acordarea dreptului la muncă în aceste state după integrarea noastră la 01⁄01∕2007 în Uniunea Europeană. O societate poate fi uşor influentată de către presă prin aruncarea unor zvonuri care pentru lucrători media în investigaţile jurnalistice oameni de presă folosesc zvonurile ca informaţi neîntemeiate ce nu au fost verificate şi care sunt tendenţioase. Într-o altă accepţiune zvonurile sunt ştiri în care autorul evită să dea nu numele personalităţi locul desfăşurări evenimentului orice element de identificare. Oferind în schimb nişte repere şi făcînd nişte aluzi. De exemplu: o posibilă demisie, o avansare, o implicare într-un scandal politic, un faliment, o căsătorie sau un divorţ. Pentru ca o noutate să devină zvon trebuie să avem de a face cu o informaţie aşteptată aceasta să cuprindă o anume doză de imprevizibil şi să fie interesantă pentru un mare număr de oameni şi să aibă consecinţe imediate asupra celor operează.

Zvonul are un mare neajuns prin faptul că datele nu sunt sigure putînd avea la bază o dezinformare sau o informare corectă .Principala lui trăsătură este că receptorul nu este conştient de folosirea informaţilor şi încearcă astfel să o transmită mai departe în reţeaua socială. Zvonurile circulă fără să conţină certitudine si ele pot fi de mai multe feluri: de lungă durată de exemplu posibila înlocuier a lui Nicolae Ceauşescu cu Ion Iliescu idee vehiculată cu mulţi ani înainte de a se concretiza. Cu viaţă scurtă de exemplu: cele care anunţau otrăvirea apei în fîntîni în timpul revoluţiei din 1989. Zvonuri perene precun acţiunile unor grupări teroriste in lume. Zvonuri care exprimă o dorinţă ex: creşterea nivelului pensiei sau salariul profesorilor. Zvonuri de protecţie precum a fost aderarea noastră la structurile europene.De regulă zvonurile exploatează suspiciunile ,neliniştile, emoţile, îndoielile ,grijile şi ele au la bază dorinţa oamenilor de a găsi sensul unor evenimente sau fapte despre care nu sunt suficiente date.

Dacă există însă intenţia unui jurnalist sau a unei instituţi de presă să obţină un comportament favorabil sau nefavorabil de la publicul său atunci avem de a face cu o manipulare.Dacă ne luăm după dext manipularea înseamnă manevrare ,mînuire o definiţie vagă insuficient de explicită cu multe conotaţii tehnice. Termenul însă trebuie privit mai ales din punct de vedere psihologc şi sociologic.Deoarece el are strînsă legătură cu natura umană şi reprezintă un act care prin mijloace nefireşti ne face să vedem că ceea ce am întreprins noi la un moment dat este operaţiunea noastră şi nu influenţa altcuiva care ne foloseşte în numele a ceva. Manipularea se poate realiza cu ajutorul unor pîrghi foarte diverse precum: spectacole, filme, conferinţe, slijbe religioase, manifestări sportive etc. Un rol deosebit revenind presei . Manipularea este posibilă fie datorită lipsei tuturor informaţilor, fie prin folosirea lor în exces.Pentru ca o acţiune să poată îmbrăca haină manipulantă aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

1 Să urmărească schimbarea sau influenţarea unor opinii, atitudini, comportamente.

2 Săşi propună alte scopuri decît cele ale persoanei influenţate.

3 Să aibă loc pe cale amiabilă.

4 Să creeze senzaţia libertăţi de acţiune.

Din interior manipularea ţine de jurnalist interesele personale sau de trust sau de concurenţă. Printre motivele care-i determină pe jurnalişti să mistifice adevărul amintim: obţinerea unor venituri din publicitate mascată , acreditarea unor idei favorabile surselor sale pentru păstrarea relaţilor cu aceştia.

Încă de le începuturile ei Medie a fost asrvită puteri politice.Sesizînd puterea ce o are cel ce deţine informaţia presa sa născut liberă dar trăeşte cenzurată. Cenzuraeste cunoscută încă de pe vermea Romei antice cînd cenzorul era un magistrat care avea datoria să suprevegheze controleze moravurile cetăţenilor.Cenzura este definită ca un proces ce presupune blocarea, reglementarea sau manipularea unei părţi dintr-un mesaj original sau a mesajului în întregime. Este folosită în interes personal de grup sau de clasă şi operează conştient sau inconştient la diferite nivele sociale şi psihologice manifestînduse în modul cel mai evident în Mass-Media. Cenzura se împarte în două mari categori: prealabilă şi ulterioară. Prima se produce înainte de a se difuza în media find generată de:

a) Autorităţile publice în interes public sau a altor interese pe care le servesc.

b) Finanţatorul patronul mijlocului de informare în masă.

c) Grupurile de interese.

Modul de redactare ascunde de multe ori păreri ale jurnalistului sau a instituţiei media pentru care lucrează. Opinile acestuia în informaţile transmise se poate face prin mai multe tehnici precum utilizarea unui ton care poate fi: direct, simplu, ironic, triunfalist precum şi a unor termeni cu conotaţie pozitivă(progres, dezvoltare, integrare, toleranţă) sau negative (competiţie, ilegalitate, neimplicare, terorism) precum şi aprecierea cuvintelor cu persoane sau grupuri ca baron, poliţie, politică, extremist etc ,dar şi apelarea la diverse stiluri epic, liric, satiric, pentru a exclama sensul unor fapte un incident o dramă. Mass-Media îşi alege cîte un favorit în funcţie de interesele vitoare ale patronului sau ale celui care controlează patronul.Rorul Mass-Media relativ la schimbările politice şi mai important relativ la evoluţia societăţi este unul decisiv. De la această remarcă putem concluziona cît de mare este responsabilitatea celor care lucrează în media dar mai ales care poate fi forţa de impunere publică a patronului de Mass-Media.În concluzie societatea cu oameni care o formează este zi de zi influenţată de media pe toate canalele de comunicare în masă. Influenţa este de regulă a celor care deţin puterea dar şi a acelora care au un interes personal sau de grup. Influenţa se exercită pasnic în libertate de multe ori nesesizabil la nivel de individ sau grup. Precum o societate influenţează pe alta media exercită influenţe asupre lor indiferent de natura lor. Societatea este într-o continuă schimbare şi Mass-Media la fel trebuie să ţină pasul cu schimbările survenite în societatea a cărei parte este.


marți, 29 ianuarie 2008

poli

Taxa auto prilej de campanie electorală
Mirosind că taxa de primă înmatriculare este un bun prilej de a cîştiga voturi acum în al doisprezecelea ceas PD-L încearcă să atragă simpatii de pe urma nemulţumiri cetăţenilor în privinţa acestui bir guvernamentar. În sensul acesta PD-L va depune la începutul sesiuni parlamentare o moţiune simplă pe tema taxei auto. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele democrat-liberal Emil Boc. Liderul PD-L, Emil Boc, a anunţat luni, în urma Biroului Permanent al formaţiunii, că democrat-liberalii urmează să depună săptămîna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă prin care vor solicita anularea taxei de primă înmatriculare şi restituirea banilor celor care au achitat-o deja. Democrat-liberalii au explicat şi de ce proiectul iniţial de introducere a taxei auto de primă înmatriculare conţine semnăturile a trei foşti miniştri PD, Vasile Blaga, Sulfina Barbu şi Monica Macovei. Ei susţin că forma iniţială a proiectului se încadra în limitele legi. Reprezentanţii PD-L spun că documentul a fost modificat ulterior în comisiile de finanţe, motiv pentru care au şi votat împotrivă în plenul Parlamentului. În felul acesta vor să ne convingă că le-a venit mintea la cap şi să credem că dacă sunt într-o aşa zisă opoziţie vom uita de cine a fost amintindu-ne doar cine sunt pînă trec alegerile. (Daniel Florin Ghiţă)