POLITICA

Jandarmii, televiziunile, protestatarii si dezinformatorii

Dreptatea are intotdeauna si o fata neagra. Pentru a distruge si deturna scopul protestelor pasnice, intemeiate si bine-intentionate, jandarmeria actionand in numele puterii, caci vrand-nevrand in fata ei raspunde, face tot posibilul sa isi indeplineasca misiunea. In acest scop, apeleaza la tot felul de provocari. Violenta atrage tot violenta! Ca raspuns ferm al jandarmeriei, violenta aduce, pe langa teama, si desolidarizarea oamenilor cinstiti de astfel de proteste care i-au o turnura nelegitima. Cum insusi micutul Boc spunea ca sunt indreptatiti romanii sa iasa sa demonstreze, dar cum sa faca acest lucru legal?! Oare nu tot legal este ca guvernul sa asigure in primul rand un trai decent? In strada se striga dreptatea sociala, politicienii au dreptatea propriilor interese pentru a reusi sa inabuse gura societatii slobode. Astfel, jandarmeria prezinta obiecte descoperite la manifestanti din propriile magazii de recuzita pentru astfel de evenimente. Dispretul fata de adevar este in interesul mentinerii puterii pe termen mediu si lung. Speranta puterii este ca nemultumitii sa se sature de protestat si sa se resemneze in cele din urma. Problemele apar cand numarul protestatarilor devine foarte numeros. Puterea incearca deturnarea din interior prin alipirea unor lideri cunoscuti sau nu, dar cu scopul de a inabusi adevarul social. Adevarul este suparator intotdeauna, caci el srigat in strada este neplacut pentru cei care detin puterea. Televiziunile contribuie la formarea unei pareri a celor nemultumiti, dar pasnici in fololiu. In acest mod, se impiedica sporirea protestantilor prin noi adepti. Cu ajutorul imaginilor, puterea prezinta rezultatele jandarmeriei, capturile si insinuarile inspre un grup sau altul, precum suporterii. Din studiouri oameni aparent onesti isi pun diverse intrebari, comentand in directia dorita discutia despre proteste. Nu dezbat adevaratele lozinci strigate: Demisia, Anticipate, O noua revolutie-singura solutie. Dezinformarea este arma care produce intotdeauna efectul scontat, indiferent de amploarea pe care o ia o manifestatie. Ea practic nu inceteaza niciodata, se propaga permanent sub diverse forme ale exprimarii publice. Daca in spatele protestelor nu se afla o putere politica, cu greu se poate impune vointa demonstrantilor fara chip. Cu cat protestele se extind, cu atat nemultumirea creste, aparand elemente de discreditare. Puterea se inlocuieste prin violenta, dar se instaureaza prin dezinformare cu sprijinul televiziunilor.

Politica

Manipularea prin ştiri a societăţii

Trebuie să recunoaştem că, în fiecare "poveste", a existat şi un sîmbure de adevăr. Ca manipularea să reuşască este nevoie şi de adevăr. Este greu, aproape inposibil să fabrici o minciună perfectă. O minciună, pentru a deveni credibilă, are nevoie de fapte anterioare adevărate sau cel puţin considerate credibile. dar nu de fiecare dată manipulările sunt făcute cu minuţiozitate şi astfel ele devin realităţi. Sau acestea pot fi pentru cei care nu doresc să privească cu adevărat ce li se pune în farfurie. Se poate manipula pornind de la fapte reale. Netrucate. Şi iată cum. Pentru a întări convingerea populaţiei că instituţiile statului îşi fac treaba sunt filmate acţiuni ale poliţiei cînd, în urma unor razii de amploare, sunt arestate zeci de prostituate. Sau cînd sunt arestaţi consumatori de droguri şi, pe lîngă faptul că aceştia sunt încătuşaţi, sunt prezentate şi cîteva doze preparate. Şi alte imagini cu reprezentaţi ai guvernului prin pieţe pentru eliminarea speculatorilor. Toate aceste imagini sunt reale, dar nu au ca scop decît intoxicarea opiniei publice. Dacă instituţiile statului îşi fac corect datoria atunci aceştia arestează pe lîngă prostituate şi proxeneţii acestora, pe lîngă consumatorii de droguri şi micii dilări şi capii acestora. După cum şi în pieţe, specula este organizată şi controlată de anumiţi indivizi. Genul acesta de manipulare este realizat după modelul picăturii chinezeşti. Zeci, sute de imagini şi astfel de ştiri şi omul obişnuit va avea impresia că cineva se ocupă de el şi îl apără cu adevărat. La rîndul lor jurnaliştii bifează aceste ştiri, deoarece este mai bine să aducă ceva în redacţie decît să vină cu mîna goală. Nu ştirile serioase şi credibile fac înconjurul lumii cel mai iute, ci cele mai anecdotice. Mulţimea nici nu are nevoie de un alt gen de limbaj, deoarece acesta reţine doar enunţuri simple şi uşor hazlii, anecdotice. Consumatorul de informaţii nu va şti dacă acestea sunt fabricate sau nu. Cum nici nu va şti dacă o întîmplare prin care trece (adică devenind chiar protagonistul unei ştiri) a fost creată sau nu. Dar spontaneitatea, nu de puţine ori, este rezultatul unei îndelungate elaborări, ca şi unele coincidenţe.

POLITICĂ

Puterea de acţiune a televiziunii

Este de neconceput o campanie electorală modernă fără televiziune. Acest mijloc de informare are o împortanţă hotărîtoare în campania electorală. Televiziunea ne aduce foarte aproape de candidat. Din cauză că îl vedem pe ecran, aşa cum vedem pe actorii noştri preferaţi, există tendinţa de a evalua politicienii după farmecul personal şi pe baza unor criterii mai relevante pentru vedete decît pentru oficialităţile publice. Politicienii turbează de mînie cînd sunt nevoiţi să vorbească pentru un public de cîteva sute sau cel mult mii de spectatori, ştiind că cea mai neînsemnată emisiune de televiziune, fie ea şi locală aduce zeci de mii de telespectatori.Televiziunea este privită drept cel mai agreabil mod de informare, cel mai uşor de înţeles, este locul în care personalităţile politice se pot afirma cel mai bine. Este un furnizor de mesaje simplu şi plăcut, de aceea îşi îngădue să forţeze unele obstacole în cadrul grupurilor manifestîndu-se un interes relativ scăzut pentru politică, astfel încît există tendinţa de a acorda ceea mai mare pondere mijloacelor utilizate pentru urmărirea unei campanii.
Există trei modalităţi prin care omul politic îşi poate face simnţită prezenţa pe micul ecran. În primul rînd, prin programele obişnuite, emisiuni consacrate, îndeosebi apolitice de varietăţi, culturale, etc. Una dintre emisiunile cele mai urmărite şi mai bine adaptate este Jurnalul Televizat, care informează despre desfăşurarea campaniilor, în timpul acesta reporterii TV însoţesc pe teren candidaţii, transmit imaginile de la mitingurile lor, orarele acestora fiind de obicei stabilite în aşa fel încît ştirile de la începutul serii să poată difuza imagini în direct şi pe cît posibil cîteva vorbe de duh alături de sloganurile care vor fii tot ceea ce se va reţine la final din prestaţia politicianului. Avantajul Jurnalului şi al emisiunilor consacrate este că acestea au publicul lor, pe care omul politic nu mai trebuie să îl atragă. El beneficiează de succesul obişnuit al emisiunii fiind urmărit atît de adversari cît şi de adepţi.
O altă posibilitate o constitue emisiunile oferite sau vîndute candidaţilor, tribunele în care se exprimă liber, asumîndu-şi răspunderea pentru ceea ce spun, cu condiţia de a respecta un cadru stabilit de postul de difuzare. Desigur mesajele publicitare sunt scurte şi concise pentru a fi prezentate între emisiuni sau în cadrul lor. Astăzi partidele se străduiesc să-şi facă publicitatea cît mai activă apelînd la specialiştii din domrniu. Posturile de televiziune programează emisiuni politice specifice, folosind din plin resursele limbajului audio-vizual, propunîndu-şi să se pună în slijba publicului, nu în cea a formaţiunilor politice. Aceste emisiuni se vror obiective, în general sunt contradictorii, omul politic nu are control asupra lor şi se urmăreşte să fie spectaculoase pentru ca publicul să dorească vizionarea lor. Aici realizatorii se vor strădui să pună politicul în dificultate prin întrebări incomode, însă acesta va avea posibilitatea să răspundă la întrebările cele mai dificile, după o listă întocmită de colaboratori săi.