POLITICĂ

Diversitatea culturală în Europa

Europa se caracterizează prin coexistenţa a numeroase culturi ale căror caracteristici prezintă concomitent similarităţi şi diferenţe apreciabile. Din punct de vedere cultural, popoarele ce o compun se aseamănă într-o măsură mult mai mare decît se deosebesc între ele. Un prim punct comun pe care îl distingem este faptul că popoarele care compun Uniunea Europeană sunt similare din punct de vedere al credinţelor religioase; practic ele sunt toate creştine şi prezintă sisteme de guvernare de acelaşi tip. De altfel, în Declaraţia asupra identităţii europene din 1973 diversitatea culturală din Europa era percepută în cadrul civilizaţiei europene comune.

Desigur, la nivelul ţărilor care compun Uniunea Europeană există şi numeroase diferenţe notabile. Dată fiind influenţa indo-europeană din trecut, în ţările europene se constată elemente culturale de grup „tip castă“, ce au în mentalul colectiv un anumit dispreţ faţă de munca manuală şi admiraţie pentru muncile brahmanice mai elevate precum: învăţămînt, sănătate etc. Sunt două categorii principale: nordice, cu culturi de tip germanic, şi mediteraneene, cu culturi de tip latin. Extinderea Uniunii Europene a sporit diversitatea culturală prin includerea ţărilor de origine slavă. Existenţa diferenţelor culturale nu reprezintă un obstacol major în calea integrării europene, ci, dimpotrivă, abordate adecvat, aceste diferenţe pot deveni sursa a numeroase avantaje competitive pentru Uniunea Europeană.

Globalizarea Europei a sporit diversitatea prin cele 27 de ţări membre, alcătuind o familie, dar tolerînd diversitatea etnică şi culturală. Elemente precum libera circulaţie, moneda unică constituie pilonii unei noi culturi europene bazată pe multiculturalism şi diversitate. Europa se mîndreşte cu diversitatea sa culturală. Deşi limba, literatura, teatrul, artele vizuale, arhitectura, meşteşugurile, cinematografia şi radiodifuziunea aparţin unei ţări sau unei regiuni specifice, aceasta reprezintă o parte din moştenirea culturală comună a Europei. Uniunea Europeană doreşte să menţină şi să încurajeze această diversitate şi să o facă accesibilă celorlalţi.

POLITICĂ

Diversitatea culturală în România

Ca orice stat modern, România recunoaşte existenţa diversităţii culturale atît pe teritoriul său, cît şi la nivelul Uniunii Europene. În perfectă armonie alături de cetăţenii români trăiesc diferite alte comunităţi etnice, cu tradiţii culturale, lingvistice şi religioase specifice.

Conform recensămîntului din anul 2002, 10,5% din populaţia României are altă etnie decît cea română, iar 9% din populaţie are altă limbă maternă decît limba română. În prezent, 20 de minorităţi reprezintă comun

ităţi de peste 1.000 de persoane. Dintre acestea, maghiarii reprezintă circa 6,6% din populaţie, romii - 2,46%, restul etniilor numărînd sub 1% din procentul populaţiei. Ca repartizare pe zone, maghiari se găsesc în: Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova (judeţul Bacău). Romii îndeosebi în Transilvania, Banat, Oltenia şi Muntenia.

Un aspect aparte îl reprezintă regiunea Dobrogea, unde convieţuiesc mai multe comunităţi etnice însemnate: ucraineni, ruşi/lipoveni, turci, tătari, greci, italieni, precum şi alte etnii mai puţin numeroase. Această diversitate etnică specifică Dobrogei reprezintă un exemplu de toleranţă şi convieţuire a diverselor culturi de ordin religios şi lingvistic.

La nivel legislativ, România permite minorităţilor etnice prin legea privind statutul minorităţilor naţionale din România în Capitolul I Art. 5 din dispoziţii generale: „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase“. Tot în această lege mai sunt prevăzute multe alte drepturi precum: dreptul de a învăţa în limba maternă, dreptul de a folosi limba maternă în justiţie şi în instituţiile administrativ-teritoriale unde minorităţile depăşesc un anumit procent, dreptul de a înfiinţa lăcaşe religioase şi de învăţămînt etc. Minorităţile naţionale pot beneficia şi de subvenţii din bugetul de stat sau bugetele locale.

POLITICĂ

Cultura şi diversitatea

Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de om şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. În concepţia lui Whitely şi England, cultura reprezintă „cunoştinţele, credinţele, arta, legile, normele morale, obiceiurile şi alte capacităţi ale unui grup, care îl distinge în şi de alte grupuri“. Astfel cultura cuprinde o sferă largă, cu diverse aspecte din societate. Cultura ea însăşi este o diversitate de sensuri, încît nu putem considera că un grup anume are un specific fără să suporte alte influenţe.

Diversitatea este o componentă a societăţii umane şi a lumii în care trăim. Tot ce ne înconjoară este diferit, dar face parte dintr-o singură lume. De diversitate poate ne ferim uneori fără să remarcăm că tocmai existenţa ei ne permite să progresăm. Închipuiţi-vă cum ar fi viaţa noastră dacă toţi am fi la fel. În primul rînd însăşi viaţa este posibilă datorită existenţei a două fiinţe, cea feminină şi cea masculină. Deci principiul de bază al existenţei îl reprezintă diversitatea. Chiar dacă ne referim la natură, oameni, lucruri, dependenţa de diversitate este enormă. Ce ar fi dacă toţi pomii ar face doar un fruct sau toţi oamenii ar fi poeţi, cine ar confecţiona haine pentru îmbrăcat, mîncare etc.

În diversitate omenirea se dezvoltă armonios atît material, cît şi spiritual. O dată cu dezvoltarea tehnologică şi economică, societatea are acces atît la cultura naţională, cît şi la cea internaţională. De bunăstarea membrilor unei societăţi şi de gradul de educaţie depinde şi toleranţa faţă de alte minorităţi. Căci doar prin educaţie este posibilă înţelegerea diversităţii.