Exigenţele radioului
Specificitatea radioului implică spre deosebire de alte forme de media şi unele particularităţi de stil, pentru că jurnalistul de radio trebuie să posede cîteva calităţi în plus, faţă de cei din presa scrisă sau din televiziune, deoarece el nu se foloseşte decît de voce. Lipsa de imaginii cu care televiziunea completează informaţia transmisă prin cuvînt, uneori cuvîntul devenind inutil, îngreunează sarcina jurnalistului de radio, dar oferă totodată şi multe satisfacţii.Dacă reuşeşti să transmiţi prin cuvînt publicului tău cît mai mult şi mai bine, pentru ca acesta să-şi imagineze cît mai bine detalii din zonă sau situaţii pe care numai tu le percepi vizual, inseamnă că eşti un bun jurnalist de radio. Au existat situaţii în televiziune, cînd reporterul se afla la locul unde se desfăşura un eveniment important şi transmitea prin telefon, neavînd ca suport şi imaginea, singurul mijloc de a transmite informaţia era să o facă prin cuvînt. Uneori acesta nu reuşea pentru că nu avea exerciţiul radioului, care te învaţă să lucrezi în aşa fel cu cuvîntul încît să-l faci pe ascultător să-şi creeze imaginile pe care numai tu le percepi.
Presa radiofonică are o caracteristică definitorie oreritatea. Jurnalismul de radio se adresează publicului folosind cuvîntul rostit. Această media impune anumite condiţii, pe care practicantul trebuie să le respecte, dar şi nişte calităţi pe care trebuie să le aibă, cum ar fi vocea, cu un anumit timbru, dicţia sau stăpînirea de sine. Timbrul vocii trebuie să fie plăcut, să aibă tonalitate care să nu obosească urechea ascultătorului. Modulaţia vocii trebuie să fie adecvată semnificaţiei textului citit, dar şi în funcţie de tipul de emisiune pe care o prezintă.
O voce radiofonică trebuie pusă în valoare prin ton, inflexiuni şi firescul mod de adresare şi exprimare. Dacă în presă jurnalistul are posibilitatea să atragă atenţia asupra unei idei prin schimbarea caracterului literei sau subliniere, prin supratitlu, titlu ori subtitlu, în radio nu se poate face acest lucru decît prin voce, care nu trebuie să fie monotonă. În televiziune jurnalistul este ajutat foarte mult de imagine şi de multe ori un zîmbet sau un gest, atunci cînd trebuie, poate spune foarte mult. Vocea omului are tonalităţi mai joase sau mai înalte. În radio sunt preferate vocile cu tonalităţi de frecvenţă medie, considerate ca find mai inteligibile. Cele cu tonalităţi foarte joase, în cazul în care sunt prea profunde, pot fi neinteligibile.
Vocea din piept are tonalităţi madii, formînduse la nivelul sternului, fiind mai penetrantă şi mai bine percepută de ascultător. Acest tip de voce se caracterizează prin timbrul său plăcut, impune un oarecare respect şi-l comstrînge pe ascultătorsă asculte. Sunt cunoscute cazurile cînd timbrul vocii unui jurnalist de radio şi stilul acestuia au reuşit să calmeze populaţia în situaţii limită, precum dezastre naturale sau unele stări conflictuale.
Vocea în radio rămîne un element esenţial şi putem spune că uneori trebuie educată.Există o tehnică a rostirii la microfon de care un jurnalist de radio trebuie să ţină seamă. Radioul fără voce şi dicţie ar fi pur şi simplu un aparat de făcut zgomot. Oricît de anost ar fi un subiect, o voce cu prezenţă şi cu timbru plăcut te pot captiva. Nu puţine sunt exemplele în care ascultătorii de radio se îndrăgostesc de o “voce” fără să ştie de fapt cum arată cel căruia sau căreia îi aparţin.
Dicţia şi pronunţia clară reprezintă o condiţie de bază în radio. De cele mai multe ori cel care vorbeşte are un text pe care-l citeşte, dar trebuie să o facă în mod abil, astfel încît ascultătorul să nu-şi dea seama. Gura trebuie suficient deschisă pentru ca sunetul să nu se oprească în spatele dinţilor, ci să ajungă în microfon. Jurnalistul trebuie să folosească stilul cel mai potrivit, pentru că ascultătorul trebuie să simtă că în permanenţă lui i se comunică ceva.
Stăpînirea de sine reprezintă o calitate fără de care nu se poate face jurnalism radio. Conştientizarea faptului că este ascultat de milioane de oameni în momentul transmisiei îi crează jurnalistului un stres destul de puternic, pulsul său atingînd valori destul de mari înainte de a intra în emisie. Desigur că această stare se atenuează destul de repede ,dar stresul şi starea de emotivitate contribuie la o anumită uzură în timp. Spontaneitatea trebuie să fie o caracteristică a jurnalistului de radio. El este pus de multe ori în situaţia de a umple un gol în emisie sau de a da un răspuns unui ascultător care este în direct prin telefon. Capacitatea de reacţie şi spontaneitatea sunt necesare în special emisiunilor în direct. Jurnalistul trebuie să aibă în permanenţă pregătite materiale suplimentare pentru o pauză neprevăzută. Astfel, putem afirma că jurnalistul de radio este cel care întruneşte pe lîngă alte calităţi specifice acestei profesii şi altele pe care le-a avut sau le-a dobîndit prin exerciţiu.El trebuie să fie un actor care trebuie să se adapteze rolului pe care îl interpretează, care se emoţionează, suferind sau bucurîndu-se alături de cei care participă la eveniment. Uzurala care este supus jurnalistul de radio, ca şi cel de televiziune, este cu mult mai mare decît a celui din presa scrisă.
Funcţiile şi impactul radioului
Se spune că “radioul anunţă, televiziunea arată şi presa scrisă comentează”.Există în această afirmaţie mult adevăr care sintetizează rolul canal, radioul fiind cel care dă informaţia cu operativitate, urmează televiziunea care o completează cu imagine, iar presa scrisă la care procesul este mai lent, trebuie să urmărească explicarea şi comentarea informaţia. O tipologie mai didactică o găsim în volumul ,,Din culisele celei de-a patra puterii“. Autor M. Coman acesta sintetizează funcţiile mass-media: funcţia de informare, funcţia de interpretare, funcţia de legătură, funcţia de culturarizare şi funcţia de divertisment.
Informarea este oprimă şi importantă funcţie pe care o are radioul şi principalul rol al radioului este acela de a transmite date despre lumea înconjurătoare şi reuşeşte acest lucru cu rapiditate şi eficienţă, în comparaţie cu celelalte mijloace media care nu au această posibilitate.Emisiunile informative au un public numeros şi o pondere mare în programele radiofonice.Sondejele efectuate au scos la iveală faptul că publicul ascultă radioul atunci cînd vrea să se informeze şi îi acordă o mai mare încredere acestuia decît altor media.Acest fapt este oarecum ciudat deoarece caracteristicile pe care trebuie să le aibă informaţia în orice mijloc de informare, încrederea publicului ar trebui să fie aceeaşi.În cazul radioului apar însă elemente noi : prioritatea difuzărişi caracterul de instanteneitate al mesajului transmis de radio.Transmisia directă de la un eveniment în desfăşurare, declaraţile martorilor la eveniment sau ale oamenilor politici făcute în direct ridică foarte mult gradul de credibilitate.Omul aude de cele mai multe ori o declaraţie rostită chiar de cel care o face, recunoscîndu-i vocea , astfel încît nu este pusă la îndoială veridicitatea ei.
Funcţia de interpretare presupune prezentarea faptelor după o selectare atentă şi o ierarhizare corectă, după care acestea pot fi explicate. Dacă selectarea şi ierarhizarea reprezintă forme indirecte de interceptare, punerea în context şi comentarea ştirilor constituie forme directe, asumate, de semnificaţia evenimentelor.Operaţia cu care se confruntă cel mai des colectivul redacţional la sditarea unui jurnal de ştirii este alegerea celei mai importante ştiri. La această alegere se ţine seamă de politica postului, tipul postului etc.
Funcţia de legătură este mai pregnantă în audio-vizual deoarece este canalul cu cel mai mare public şi nu poate fi redus la zone convenţionale. În acest sens, mulţi cercetători consideră că cea mai importantă funcţie mass-media este tocmai ceea de a crea un public, adică o,, comunitate imaginară “, un ansamblu de oameni delocalizaţi, nelegaţi prin mecanisme sociale ori prin dependinţe economice, dar care împărtăşesc aceeaşi preocupare de a fi în contact cu presa şi prin ea cu milioane de oameni. Un post de radio poate crea prin transmiterea de informaţii, dar şi prin vocea prezentatorului, o anumită stare sufletească sau chiar o solidaritate a ascultătorilor în anumite situaţii (de criză, în primul rînd).
Funcţia de educaţie sau de culturalizare se realizează prin majoritatea emisiunilor radiofonice deschizînd publicului, prin cultură, drumul spre educaţie. Roger Clausse consideră că:,,O emisiune este educativă dacă este concepută şi realizată în ca avînd un anumit scop didactic şi este încorporată într-un ansamblu coerent şi progresiv.“ ,iar Garvey aprecia că: ,,copiii nu vor accepta o emisiune intelectuală pur şi simplu“şi ,,...ca scriitor nu ai ce face, dacă vrei să ai audienţă în rîndul copiilor. Comedia pare să fie un instrument de educaţie (mijloc de învăţare) foarte folositor.” Radioul joacă un rol important în evoluţia noţiunilor de frumos şi de bun gust.L.Foucher, citindu-l pe fostul preşedinte al Consiliului Superior al Radiodifuziunii franceze, Paul Rivet, arăta că: ,, radiodifuziunea va putea fi la înălţimea imenselor posibilităţi cu care a dotat-o tehnica dacă va releva omul, printr-o educaţie progresivă şi inteligentă, bucuriile profunde şi dezinteresate ale frumuseţi sub toate aspectele sale, dacă îl va face să înţeleagă sensul cercetării speculative, în aparenţă lipsită de orice practică ,dar atît de exaltantă pentru inteligenţă, dacă îi va înfăţişa această minunată odisee care este istoria omenirii de la cele mai importante origini pînă în zilele noastre, pe toate meridianele, dacă îi va arăta înfăptuirile strămoşilor lui, insuflîndu-i respectul faţă de ele.Prin acest mijloc Radiodifuziunea poate şi trebuie să exulte în om sentimentul demnităţii sale, al nobleţei dintodeauna“ (L.Fouscher, 1957).Radioul rămîne un mijloc eficace de propagare a culturii, şi prin cultură, a educaţiei. Prezentînd publicului valorile spirituale naţionale şi internaţionale, capodoperele marilor clasici şi ale contemporanilor, radioul reuşeşte să-şi îndeplinească funcţia de culturalizare.
Funcţia de divertisment este realizată prin grile de programe spaţii corespunzătoare în special la sfîrşit de săptămînă, pentru difuzarea unor emisiuni de varietăţi, de umor sau muzicale. Acest emisiuni sunt de regulă înregistrate şi difuzate la sfîrşit de săptămînă.
Comunicarea radio reprezintă una din principalele mijloace de informare umană. Radioul rămîne în continuare principalul mijloc de informare pentru om , el fiind un companion in toate activităţile umane însoţindul în cele mai grele situaţii , prin usurinţa cu care este receptat.
