POLITICĂ

Avantajele diversităţii culturale în societate

Cu cît o societate este mai avansată din punct de vedere economic, cu atît ea va atrage şi o migraţie de populaţie ce aparţine unor societăţi mai puţin dezvoltate. Nivelul de trai determină şi o cultură de masă mai bine dezvoltată. Din acest punct de vedere, o societate avansată permite vîrfurilor din ţări mai puţin dezvoltate să contribuie la dezvoltarea lor profesională, materială şi intelectuală. Desigur că în acest caz diversitatea provenienţei lor nu contează. Economiile puternice ale lumii caută să atragă vîrfurile societăţilor mai puţin dezvoltate, ducînd în acest sens chiar o luptă în acordarea de favoruri. Un exemplu în acest sens este SUA, unde majoritatea savanţilor sunt de origine străină. În felul acesta, diversitatea este folosită la îmbogăţirea societăţilor care atrag astfel de oameni.

O altă migraţie care este foarte numeroasă o constituie avalanşa de cetăţeni străini care caută un trai mai bun sau un loc de muncă. Venind din diverse ţări în proporţii diferite, ei ajung să ocupe anumite regiuni, infiinţînd adevărate colonii - ex: cartierul chinezesc. Aceşti imigranţi contribuie la dezvoltarea diversităţii şi la ocuparea unor sectoare din economie mai puţin atractive. Datorită dezvoltării unei societăţii, membrii ei progresează economic şi cultural, ridicîndu-şi nivelul de pregătire. Lucru care nu este de loc rău, dar pentru a funcţiona economia trebuie suplinite anumite munci cu cetăţeni aparţinînd altor culturi. În acest fel diversitatea astfel creată duce la progres, făcînd sistemul să funcţioneze. Aglomeraţia de culturi, obiceiuri, religii este în primul rînd posibilă de o educaţie mai elevată. Fară un nivel crescut al educaţiei individuale şi colective, diversitatea culturală nu poate fi înţeleasă, respectată, preţuită şi acceptată ca un factor de progres.

POLITICĂ

Avantajele diversităţii la locul de muncă

Este cunoscut faptul că între oameni se înregistrează diferenţe semnificative în atitudine şi comportament la locul de muncă. Un mediu divers va avea impact atît asupra rezultatelor angajaţilor: satisfacţia în muncă, implicarea şi identificarea cu organizaţia, creşterea performanţelor, iar la nivel organizaţional prin creşterea cifrei de afaceri, productivitate, calitatea muncii, coeziunea grupului etc. Cu ajutorul unui bun management al diversităţii, organizaţia poate beneficia de avantajele unei echipe eterogene prin: creşterea nivelului creativităţii şi inovaţiei, înbunătăţirea cunoaşterii modului de a opera cu mai multe culturi, oferirea de informaţii şi perspective diverse în rezolvarea problemelor organizaţionale, din partea angajaţilor care au caracteristici diferite, înbunătăţirea reputaţiei organizaţiei şi a imaginii faţă de părţile interesate din exterior, crearea de oportunităţi pentru grupurile dezavantajate: minorităţi, oameni cu dizabilităţi, guvernul oferind sprijin financiar companiilor care îi angajează etc.

POLITICĂ

Avantajele diversităţii culturale

Secolul XXI a fost denumit secolul vitezei şi al schimbărilor majore la nivel mondial. Aceste schimbări contemporane se regăsesc în primul rînd în lumea organizaţiilor care s-au extins spectaculos, mai ales în ultimii ani, datorită migrării forţei de muncă, prin apariţia companiilor multinaţionale etc. În acest context al mişcărilor economice, diversitatea culturală trebuie văzută ca o realitate, luată ca atare, explorată şi exploatată în sensul bun al cuvîntului.

Interesul pentru studierea, înţelegerea şi promovarea diversităţii s-a manifestat cu precădere în ultimele două decenii, interes concretizat în anul 2005 la Paris, în cadrul conferinţei UNESCO, prin semnarea „Convenţiei pentru protecţia şi promovarea diversităţii şi expresiilor culturale“. În acest tratat diversitatea culturală este considerată indispensabilă pentru pacea şi securitatea la nivel global, naţional şi internaţional, prin dezvoltarea respectului reciproc dintre popoare şi culturi.

Diversitatea creează o lume variată şi diversă, creşte numărul opţiunilor şi îmbogăţeşte capacitatea şi valorile umane, fiind principalul resort al dezvoltării durabile a comunităţii, popoarelor şi naţiunilor.

POLITICĂ

Diversitatea culturală în Europa

Europa se caracterizează prin coexistenţa a numeroase culturi ale căror caracteristici prezintă concomitent similarităţi şi diferenţe apreciabile. Din punct de vedere cultural, popoarele ce o compun se aseamănă într-o măsură mult mai mare decît se deosebesc între ele. Un prim punct comun pe care îl distingem este faptul că popoarele care compun Uniunea Europeană sunt similare din punct de vedere al credinţelor religioase; practic ele sunt toate creştine şi prezintă sisteme de guvernare de acelaşi tip. De altfel, în Declaraţia asupra identităţii europene din 1973 diversitatea culturală din Europa era percepută în cadrul civilizaţiei europene comune.

Desigur, la nivelul ţărilor care compun Uniunea Europeană există şi numeroase diferenţe notabile. Dată fiind influenţa indo-europeană din trecut, în ţările europene se constată elemente culturale de grup „tip castă“, ce au în mentalul colectiv un anumit dispreţ faţă de munca manuală şi admiraţie pentru muncile brahmanice mai elevate precum: învăţămînt, sănătate etc. Sunt două categorii principale: nordice, cu culturi de tip germanic, şi mediteraneene, cu culturi de tip latin. Extinderea Uniunii Europene a sporit diversitatea culturală prin includerea ţărilor de origine slavă. Existenţa diferenţelor culturale nu reprezintă un obstacol major în calea integrării europene, ci, dimpotrivă, abordate adecvat, aceste diferenţe pot deveni sursa a numeroase avantaje competitive pentru Uniunea Europeană.

Globalizarea Europei a sporit diversitatea prin cele 27 de ţări membre, alcătuind o familie, dar tolerînd diversitatea etnică şi culturală. Elemente precum libera circulaţie, moneda unică constituie pilonii unei noi culturi europene bazată pe multiculturalism şi diversitate. Europa se mîndreşte cu diversitatea sa culturală. Deşi limba, literatura, teatrul, artele vizuale, arhitectura, meşteşugurile, cinematografia şi radiodifuziunea aparţin unei ţări sau unei regiuni specifice, aceasta reprezintă o parte din moştenirea culturală comună a Europei. Uniunea Europeană doreşte să menţină şi să încurajeze această diversitate şi să o facă accesibilă celorlalţi.

POLITICĂ

Diversitatea culturală în România

Ca orice stat modern, România recunoaşte existenţa diversităţii culturale atît pe teritoriul său, cît şi la nivelul Uniunii Europene. În perfectă armonie alături de cetăţenii români trăiesc diferite alte comunităţi etnice, cu tradiţii culturale, lingvistice şi religioase specifice.

Conform recensămîntului din anul 2002, 10,5% din populaţia României are altă etnie decît cea română, iar 9% din populaţie are altă limbă maternă decît limba română. În prezent, 20 de minorităţi reprezintă comun

ităţi de peste 1.000 de persoane. Dintre acestea, maghiarii reprezintă circa 6,6% din populaţie, romii - 2,46%, restul etniilor numărînd sub 1% din procentul populaţiei. Ca repartizare pe zone, maghiari se găsesc în: Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova (judeţul Bacău). Romii îndeosebi în Transilvania, Banat, Oltenia şi Muntenia.

Un aspect aparte îl reprezintă regiunea Dobrogea, unde convieţuiesc mai multe comunităţi etnice însemnate: ucraineni, ruşi/lipoveni, turci, tătari, greci, italieni, precum şi alte etnii mai puţin numeroase. Această diversitate etnică specifică Dobrogei reprezintă un exemplu de toleranţă şi convieţuire a diverselor culturi de ordin religios şi lingvistic.

La nivel legislativ, România permite minorităţilor etnice prin legea privind statutul minorităţilor naţionale din România în Capitolul I Art. 5 din dispoziţii generale: „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase“. Tot în această lege mai sunt prevăzute multe alte drepturi precum: dreptul de a învăţa în limba maternă, dreptul de a folosi limba maternă în justiţie şi în instituţiile administrativ-teritoriale unde minorităţile depăşesc un anumit procent, dreptul de a înfiinţa lăcaşe religioase şi de învăţămînt etc. Minorităţile naţionale pot beneficia şi de subvenţii din bugetul de stat sau bugetele locale.

POLITICĂ

Cultura şi diversitatea

Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de om şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. În concepţia lui Whitely şi England, cultura reprezintă „cunoştinţele, credinţele, arta, legile, normele morale, obiceiurile şi alte capacităţi ale unui grup, care îl distinge în şi de alte grupuri“. Astfel cultura cuprinde o sferă largă, cu diverse aspecte din societate. Cultura ea însăşi este o diversitate de sensuri, încît nu putem considera că un grup anume are un specific fără să suporte alte influenţe.

Diversitatea este o componentă a societăţii umane şi a lumii în care trăim. Tot ce ne înconjoară este diferit, dar face parte dintr-o singură lume. De diversitate poate ne ferim uneori fără să remarcăm că tocmai existenţa ei ne permite să progresăm. Închipuiţi-vă cum ar fi viaţa noastră dacă toţi am fi la fel. În primul rînd însăşi viaţa este posibilă datorită existenţei a două fiinţe, cea feminină şi cea masculină. Deci principiul de bază al existenţei îl reprezintă diversitatea. Chiar dacă ne referim la natură, oameni, lucruri, dependenţa de diversitate este enormă. Ce ar fi dacă toţi pomii ar face doar un fruct sau toţi oamenii ar fi poeţi, cine ar confecţiona haine pentru îmbrăcat, mîncare etc.

În diversitate omenirea se dezvoltă armonios atît material, cît şi spiritual. O dată cu dezvoltarea tehnologică şi economică, societatea are acces atît la cultura naţională, cît şi la cea internaţională. De bunăstarea membrilor unei societăţi şi de gradul de educaţie depinde şi toleranţa faţă de alte minorităţi. Căci doar prin educaţie este posibilă înţelegerea diversităţii.