luni, 5 octombrie 2009

POLITICĂ

Puterea de acţiune a televiziunii


Este de neconceput o campanie electorală modernă fără televiziune. Acest mijloc de informare are o împortanţă hotărîtoare în campania electorală. Televiziunea ne aduce foarte aproape de candidat. Din cauză că îl vedem pe ecran, aşa cum vedem pe actorii noştri preferaţi, există tendinţa de a evalua politicienii după farmecul personal şi pe baza unor criterii mai relevante pentru vedete decît pentru oficialităţile publice. Politicienii turbează de mînie cînd sunt nevoiţi să vorbească pentru un public de cîteva sute sau cel mult mii de spectatori, ştiind că cea mai neînsemnată emisiune de televiziune, fie ea şi locală aduce zeci de mii de telespectatori.Televiziunea este privită drept cel mai agreabil mod de informare, cel mai uşor de înţeles, este locul în care personalităţile politice se pot afirma cel mai bine. Este un furnizor de mesaje simplu şi plăcut, de aceea îşi îngădue să forţeze unele obstacole în cadrul grupurilor manifestîndu-se un interes relativ scăzut pentru politică, astfel încît există tendinţa de a acorda ceea mai mare pondere mijloacelor utilizate pentru urmărirea unei campanii.
Există trei modalităţi prin care omul politic îşi poate face simnţită prezenţa pe micul ecran. În primul rînd, prin programele obişnuite, emisiuni consacrate, îndeosebi apolitice de varietăţi, culturale, etc. Una dintre emisiunile cele mai urmărite şi mai bine adaptate este Jurnalul Televizat, care informează despre desfăşurarea campaniilor, în timpul acesta reporterii TV însoţesc pe teren candidaţii, transmit imaginile de la mitingurile lor, orarele acestora fiind de obicei stabilite în aşa fel încît ştirile de la începutul serii să poată difuza imagini în direct şi pe cît posibil cîteva vorbe de duh alături de sloganurile care vor fii tot ceea ce se va reţine la final din prestaţia politicianului. Avantajul Jurnalului şi al emisiunilor consacrate este că acestea au publicul lor, pe care omul politic nu mai trebuie să îl atragă. El beneficiează de succesul obişnuit al emisiunii fiind urmărit atît de adversari cît şi de adepţi.
O altă posibilitate o constitue emisiunile oferite sau vîndute candidaţilor, tribunele în care se exprimă liber, asumîndu-şi răspunderea pentru ceea ce spun, cu condiţia de a respecta un cadru stabilit de postul de difuzare. Desigur mesajele publicitare sunt scurte şi concise pentru a fi prezentate între emisiuni sau în cadrul lor. Astăzi partidele se străduiesc să-şi facă publicitatea cît mai activă apelînd la specialiştii din domrniu. Posturile de televiziune programează emisiuni politice specifice, folosind din plin resursele limbajului audio-vizual, propunîndu-şi să se pună în slijba publicului, nu în cea a formaţiunilor politice. Aceste emisiuni se vror obiective, în general sunt contradictorii, omul politic nu are control asupra lor şi se urmăreşte să fie spectaculoase pentru ca publicul să dorească vizionarea lor. Aici realizatorii se vor strădui să pună politicul în dificultate prin întrebări incomode, însă acesta va avea posibilitatea să răspundă la întrebările cele mai dificile, după o listă întocmită de colaboratori săi.

POLITICĂ

Formatori de opinie


Rorul mass-media în campaniile electorale a ajuns să constate că influenţa lor nu se exercită decît prin aceşti intermediari între marile mijloace de difuzare şi public. Cine sunt cei care în jurul lor dau strălicire propiilor idei, şi impun propria opţiune altora? Cercetarea îşi propune să-i identifice iar politicul se strădueşte să-i convingă. De seducerea unuia poate însemna seducerea unui întreg grup sau grupurilor pe care le influenţează. Într-o societate care posedă simnţul erarhiei, influenţa sa este mare, şi mulţi alegători se decid în funcţie de îndrumările sale. Aici notorietatea o are doctorul, preotul, învăţătorul, etc.
Personalitatea pilot aparţine mai degrabă lumii vedetelor de consum făcînd parte din lumea cîntecului sau a cinematograficului, a literaturii sau a afacerilor, ea este o stea a cărei strălucire va lumina şi candidatul ales. Dacă acest candidat este şi el un star politic, personalităţile care i se alătură se poziţionează de asemenea ca staruri. În cazul acesta iluminarea este reciprocă. Vedetei la care se apelează sau care preîntîmpină apelul pentru susţinerea unei candidaturi i se recunoaşte o anumită greutate a opiniei, se admite că influenţa ei este reală. Astfel între candidat şi vedetă se produce un schimb de procedee. De asemenea, alegerile prezidenţiale se pretează la etalarea personalităţilor, întîlnirilor la vîrf, aglomeraţiei de staruri. Unele vedete care şi-au dobîndit faima în alte domenii sunt tentate să se lanseze în politică.
Experţii sunt profesioniştii mass-media ziarişti, specialişti în sondaje, profesori universitari deseori consultanţi care comentează evenimentele, încercînd să reflecte opinia publică sau să prevadă evoluţia acesteia. Influenţa lor se exercită prin opţiunea de a valoriza o temă sau alta, de a pune o întrebare sau alta. Ei îndeplinesc funcţia de „ageda setting” adică precizează obiectivele alegerilor şi ordinea importanţei acestora, fixează într-o oarecare măsură, agenda campaniei şi situează politicienii. Obiectivele evidenţiate de experţi nu sunt neapărat şi cele care îi frămîntă pe alegători.

POLITICĂ

Publicurile ţintă


Politicianul nu se poate adresa unor oameni la fel ca altora. El trebuie să îşi aleagă cuvintele, stilul, în funcţie de fiecare categorie de public căruia i se adresează. Oamenii vorbesc diferit, şi au interese şi necesităţi diferite. Dacă urmăreşte să sensibilizeze marea majoritate el trebuie să pună la punct mesaje de sinteză, şi să calculeze astfel cel mai mare divizor comun al tuturor cetăţenilor vizaţi. Dacă dimpotrivă se doreşte concentrarea cu prioritate asupre unei categorii, va fi nevoie de adaptarea lui la acest public. Astfel omul politic trebuie să afle cine este, ce gîndeşte şi ce vrea. Determinarea comportamentului politic este un mecanism extrem de complicat în care trebuie luate în calcul caracteristicile socio-demografice, anumite trăsături de personalitate, condiţiile de trai, aspiraţile alegătorilor şi să fie măsurate presiunile pe care le suportă în mediul lor. Se doreşte opţinerea de informaţii complete despre aceşti oameni de care va depinde mîine soarta unui candidat sau a unui partid. Apelarea la surse oficiale de informaţii (recensăminte, statistici) precum şi la rezultatul lucrărilor ştiinţifice aflate la dispoziţie. Se comandă realizarea de studii institutelor de sondaje. Cele care se ocupă cu estimările rezultatelor fac vîlvă în presă. Însă ceea ce se dă publicităţii, partea vizibilă a sondajelor, nu este decît o infimă monstră de din ceea ce se intreprinde pentru a ajuta partidele şi candidaţii să-şi stabilească teritorile de cucerit adică electoratul tintă.
Modalitatea clasică de subdivizare a electoratului este analiza socio-demografică care împarte cetăţenii după sex, vîrstă, profesie. Apoi se ţine seama, respectînd proporţiile, de feluritele preocupări şi revendicări din diverse domenii. Pensii pentru vîrstnici, fiscalitate pentru comercianţi. O altă clasificare a electoratului este ceea a participări la vot. Aceştia sunt pasivi şi activi determinanţi în rezultatul unei campanii electorale iar obiectivul propagandei fiecărui candidat sau partid este acela de ai convinge să voteze pentru ele. Acest grup de electorat pasiv alcătuit din indiferenţi, ezitanţi sau din leneşi, obosiţi, deprimaţi de dificultăţile de zi cu zi ar fi tintele vurnerabile ale comunicări de masă. Nu întodeauna este de ajuns să convingi alegătorul să voteze pe cutere candidat uneori este nevoie mai întîi să-l convingi să nu dea datoria electorală pe o partidă de pescuit.